Antena Căutare

Prima imagine cu micuţul salvat din fântână! Copilul de 2 ani a stat mai bine de zece ore cu jumătate din corp în apă

Copilul de doi ani căzut într-un puţ în judeţul Teleorman a fost salvat de echipele de intervenţie după mai mult de zece ore, el fiind în viaţă şi urmând să fie preluat de un echipaj SMURD. Pe tot parcursul zilei, peste 40 de pompieri au lucrat concomitent, pe două planuri - au săpat pe lângă puţ pentru a ajunge la copil pe sub pământ şi au introdus diverse dispozitive de prindere. În cele din urmă, băieţelul - care a stat cu jumătate din corp în apă - a fost scos cu ajutorul unui dispozitiv.

Copilul de doi ani căzut într-un puţ în judeţul Teleorman a fost salvat de echipele de intervenţie după mai mult de zece ore, el fiind în viaţă şi urmând să fie preluat de un echipaj SMURD. Pe tot parcursul zilei, peste 40 de pompieri au lucrat concomitent, pe două planuri - au săpat pe lângă puţ pentru a ajunge la copil pe sub pământ şi au introdus diverse dispozitive de prindere. În cele din urmă, băieţelul - care a stat cu jumătate din corp în apă - a fost scos cu ajutorul unui dispozitiv.

Copilul de doi ani căzut într-un puţ dintr-o gospodărie din localitatea teleormăneană Balta Sărată a stat, mai mult de zece ore, cu jumătate din corp în apă, fiind preluat de o ambulanţă pentru a fi transportat la un spital din Bucureşti.

Locotenent-colonel Cristian Radu de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că băieţelul de doi ani a stat cu jumătate din corp în apă.

Articolul continuă după reclamă

Copilul a fost stabilizat în ambulanţă, iar în prezent este transportat la un spital din Bucureşti, fiind însoţit de către tatăl său.

Surse locale spun că mama băieţelului, care este gravidă în ultimul trimestru de sarcină, se află la spital. În condiţiile în care mai are câteva săptămâni până va naşte, medicii i-au interzis să asiste la operaţiunea de salvare, au precizat sursele citate.

La acţiunea de salvare au participat forţe de la Bucureşti, de la Unitatea Specială de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă, dar şi pompieri din judeţele Olt şi Dolj.

Copilul căzut în fântână a fost SCOS, după zece ore! Mama micuţului, însărcinată în opt luni, a ajuns la spital... Prima noapte în mâinile medicilor! Care este starea băiețelului scos după mai bine de zece ore dintr-un puț adânc de 20 ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale internetului
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a transmis fostului coleg din Asia Express
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o singură condiţie pentru turişti
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x