Antena Căutare

Prognoza meteo 25 iulie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Valul de căldură va persista și azi, disconfortul termic va fi accentuat în majoritatea regiunilor.

Vremea va fi în continuare foarte caldă, răzleț se vor aduna ceva nori, însă de scurtă durată, iar la amiază se vor atinge 33 de grade celsius.

Prognoza meteo 25 iulie 2022 în toată țara

Temperaturile maxime se vor încadra în general în jurul valorii de 33 de grade, dar și cu valori mai scăzute, de 28…30 de grade pe litoral şi în deltă, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni şi mai ridicate în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în orele amiezii, îndeosebi în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii și grindină. Astfel de fenomene vor fi posibile, seara şi noaptea, izolat în nordul și nord-vestul teritoriului.

Cum va fi vremea în București, azi, 25 iulie 2022

Articolul continuă după reclamă

Valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi accentuat, temperatura maximă va fi de 33-34 de grade, iar cea minimă de 19 -21 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Prognoza meteo 25 iulie 2022 în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de sâmbătă, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 24 iulie 2022, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 35 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 27%, Vânt: 10km/h

Oradea: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 27%, Vânt: 14 km/h

Baia Mare: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 11 km/h

Cluj Napoca: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 34%, Vânt: 10 km/h

Sibiu: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 11 km/h

Alba Iulia: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 8km/h

Craiova: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 35%, Vânt: 18 km/h

Târgu Jiu: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 38%, Vânt: 8 km/h

Suceava: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 19 km/h

Bacău: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 19 km/h

Botoșani: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 14 km/h

Miercurea Ciuc: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 10 km/h

Brașov: 29 grade Celsius, Precipitații:20%, Umiditate: 50%, Vânt: 80 km/h

Ploiești: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 44%, Vânt: 11 km/h

Buzău: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 33%, Vânt: 21 km/h

Târgoviște: 31 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 49%, Vânt: 11 km/h

București: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 19 km/h

Iași: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 21 km/h

Galați: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 18 km/h

Brăila: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 35%, Vânt: 18 km/h

Constanța: 28 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 62%, Vânt: 14 km/h

Tulcea: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 16 km/h

Rezultate Loto 25 iulie 2022. Numerele câștigătoare de joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus... Vine valul 6 al pandemiei în România, subvarianta BA.5 a Omicron este foarte contagioasă. Ce restricții s-ar putea impun...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x