Antena Căutare

Prognoza meteo pentru iarna 2018-2019! Vești sumbre de la meteorologi: ”Vom avea viscol și ger năprasnic!” Când se va așterne zăpada peste România

Ultimele zile din luna septembrie au adus vreme rece, iar prognoza realizată de meteorologi pentru iarna anului 2018-2019 nu arată deloc bine, întrucât se pare că va fi lungă și grea. 

Ultimele zile din luna septembrie au adus vreme rece, iar prognoza realizată de meteorologi pentru iarna anului 2018-2019 nu arată deloc bine, întrucât se pare că va fi lungă și grea.

Astfel, conform meteorologilor, primele ninsori își vor face apariția încă luna noiembrie, în anumite zone ale țării, iar în lunile decembrie, ianuarie și februarie vom avea omăt. Totuși, estimările lor arată că nu se vor înregistra episoade de viscol ori de ger.

În schimb, în luna martie se va semnala ger năprasnic și viscol, fenomene ce vor afecta mai multe zone din Europa. De asemenea, există posibilitatea să se producăă și fenomenul El Nino, care va duce la creşterea temperaturilor medii la nivel global, a ajuns la 70% în ultimul trimestru al anului, a anunţat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citată de AFP.

"Conform previziunilor modelelor şi interpretărilor experţilor, există o probabilitate de circa 70% ca circumstanţele observate să atingă stadiul unui episod El Nińo de o intensitate scăzută în ultimul trimestru al anului 2018 şi în timpul iernii boreale 2018/19", a indicat într-un comunicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie ONU cu sediul la Geneva.

Articolul continuă după reclamă

"Cu alte cuvinte, acest scenariu este de două ori mai probabil decât cel al persistenţei unor condiţii neutre", au subliniat experţii.

"Această încălzire ar putea (...) avea loc foarte repede, între septembrie şi noiembrie deja, deşi previziunile în cauză sunt incerte", a adăugat OMM, potrivit Agerpres.

Agenţia ONU notează că intensitatea următorului episod El Nińo este "incertă, deoarece rezultatele previziunilor numerice oscilează între condiţii neutre şi un El Nino de o intensitate moderată", însă dă asigurări că "apariţia unui El Nińo puternic este puţin probabilă".

Lovitură cruntă pentru sute de români! Aproape 1000 de oameni vor fi concediați în următoarele luni! Anunțul a fost făc... Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional! Momentul în care un băiațel care se juca fotbal cu prietenii se apleacă s...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x