Antena Căutare

Prognoza meteo pentru zilele următoare! Temperaturi de 27 de grade, la mijlocul toamnei

Vremea va deveni din ce în ce mai caldă în următoarele două zile, astfel că vineri după-amiază sunt prognozate 28 de grade, o temperatură foarte mare pentru această perioadă. Sâmbătă și duminică, însă, temperaturile încep să scadă destul de mult.

Vremea va deveni din ce în ce mai caldă în următoarele două zile, astfel că vineri după-amiază sunt prognozate 28 de grade, o temperatură foarte mare pentru această perioadă.
Sâmbătă și duminică, însă, temperaturile încep să scadă destul de mult.

Miercuri
Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua slab, local în centru şi în nord-est şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi, trecător, în sud-vest şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 12 grade. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă.

În Capitală vor fi 22 de grade.

Joi
Vremea va deveni uşor mai caldă decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în nordul teritoriului, iar noaptea şi în vest, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări în regiunile vestice şi nord-vestice, precum şi pe litoral, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 17 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, mai ridicate pe litoral, spre 16 grade. Dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.

La București, temperatura crește ușor, ajungând la 23 de grade.

Vineri
În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, vremea se va răci, cerul va fi mai mult noros şi va ploua. În restul teritoriului, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, iar cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, când ploile se vor semnala local. Spre sfârşitul intervalului, în zona montană înaltă, precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 13 şi 28 de grade şi cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 16 grade.

În Capitală, meteorologii au prognozat 26 de grade.

RATB suspendă începând de luni linia turistică "Bucharest City Tour"! Toamna vine fără chef de... plimbări pen... Așa ceva doar în filme vezi! Un actor bate un reporter în fața camerelor de filmat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x