Antena Căutare

Programul Noua Casă 2025: informații și documente necesare! Care sunt condițiile de acordare a creditului și ce trebuie să afli

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat începerea programului Noua Caăs 2025. Descoperă care sunt documentele necesare, condițiile de acordare a creditului și alte informații importante.

Descoperă tot ce trebuie să afli despre programul Noua Casă 2025 | sursa foto: Profimedia/shutterstock

Marți, pe 22 aprilie 2025, a început programul Noua Casă 2025. Astfel, românii care își doresc să achiziționeze o locuință pot apela la una dintre băncile partenere, pentru întocmirea dosarului de credit şi înaintarea acestuia către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), în vederea obţinerii garanţiei de stat.

Descoperă în rândurile de mai jos care sunt documentele necesare, condițiile de acordare a creditului și alte informații importante.

Programul Noua Casă 2025: informații și documente necesare! Care sunt condițiile de acordare a creditului și ce trebuie să afli

Programul Noua Casă 2025 este un program guvernamental ce are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achizitia unei locuinte prin contractarea de credite garantate de stat.

Articolul continuă după reclamă

Printre avantajele produsului de creditare se numără avansul minim solicitat de doar 5% şi comisionul de administrare de 0,15%/ anual, calculat la soldul garanţiei. În acest an, în program s-au înscris 13 bănci.

Ce tipuri de locuințe se pot achiziționa în cadrul programului Noua Casă 2025

Beneficiarii programului Noua Casă 2025 pot achizitiona in cadrul programului urmatoarele tipuri de locuinte:

a) locuinte noi, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agentia Nationala pentru Locuinte, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de constructii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;

b) locuinţe consolidate, destinate achizitionarii, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;

c) alte categorii de locuinte, receptionate la terminarea lucrarilor de constructii noi sau de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic, dupa caz, cu mai mult de 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat.

Garantiile acordate in cadrul Programului sunt garantii in numele si in cont stat, iar procentul de garantare se aplica in functie de categoria de locuinta.

Pentru anul 2025, plafonul alocat programului Noua Casa este in valoare de 500 milioane lei.

Care sunt condițiile de eligibilitate pentru programul Noua Casă 2025

Beneficiarii Programului pot fi persoane fizice ce indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a) la data solicitarii creditului garantat, declara pe propria raspundere fie ca nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia nicio locuinta, indiferent de modul si de momentul in care a fost dobandita, fie ca detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobândita prin orice alt mod decât prin Program, in suprafata utila mai mica de 50 mp;

b) achizitioneaza in cadrul Programului o singura locuinta, aflata pe teritoriul Romaniei, inscrisa in cartea funciara in conditiile legi;

c) are calitatea de imprumutat in raport cu finantatorul.

Ce bănci fac parte din programul Noua Casă 2025

Băncile care s-au înscris în programul Noua Casă 2025 şi anul acesta şi cărora FNGCIMM le-a alocat plafoane de garantare sunt: Alpha Bank, BCR, BRD-GSG, CEC Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, Vista Bank şi Techventures Bank.

Programul Noua Casă 2025: garanție, plafoane maxime, avans

Iată mai jos informații legate de plafoanele maxime ale garantiilor din programul Noua Casă 2025. Iată ce trebuie să știe românii:

1) Garantie in nume si cont stat de pana la 60% pentru credite cu o valoare cuprinsa intre 59.501 Euro -119.000 Euro, pentru locuinte noi. Avansul solicitat beneficiarului in cazul acestor credite este de minim 15%;

2) Garantie in nume si cont stat de pana la 50% pentru credite cu o valoare de pana la 66.500 Euro,pentru locuinte noi. Avansul solicitat beneficiarului in cazul acestor credite este de minim 5%;

3) Garantie in nume si cont stat de pana la 50% pentru credite cu o valoare de pana la 66.500 Euro pentru locuinte vechi. Avansul solicitat beneficiarului in cazul acestor credite este de minim 5%.

Programul Noua Casă 2025 - Documente necesare

Dupa aprobarea finantarii, banca, transmite catre FNGCIMM solicitarea de garantare/promisiunea de garantare prin intermediul unei aplicatii web, puse la dispozitie de catre FNGCIMM si ataseaza in aplicatie urmatoarele documente:

• Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare si Promisiunea de garantare daca este cazul;

• Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum si al sotului/sotiei, daca este/sunt casatorit/casatoriti, din copie certificata;

• Declaratia pe propria raspundere a beneficiarului;

• Antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sau sub semnatura privata cu data certa;

• Extras de carte funciara privind locuinta ce urmeaza sa fie achizitionata din finantare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitarii de garantare;

• Certificatul de eficienta energetica pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienta energetica;

• In cazul acordarii unei promisiuni de garantare se ataseaza si promisiunea unilaterala de creditare emisa de catre Banca;

• In cazul achizitionarii unui imobil care a mai facut obiectul unei finantari garantate din cadrul Programului, pentru care interdictia de instrainare a expirat, acordul emis de MFP pentru instrainarea locuintei achizitionate din cadrul Programului si pentru ridicarea temporara a interdictiei de grevare cu sarcini a locuintei achizitionate de catre vanzator.

Cu cine vorbea Papa Francisc în fiecare zi de mai bine de un an: „Nu este uşor să trăieşti aici”... Zi de doliu național pentru Papa Francisc în România. Ce presupune acestă măsură...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Experiența de casino online pe telefonul mobil: ce trebuie să știi
(P) Experiența de casino online pe telefonul mobil: ce trebuie să știi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) De la primele zile de toamnă la zăpadă: Cum alegi ghetele pentru fete în funcție de vreme
(P) De la primele zile de toamnă la zăpadă: Cum alegi ghetele pentru fete în funcție de vreme
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x