Antena Căutare

Programul ”Prima Casă”, pe cale de dispariție! Ce se va întâmpla anul viitor cu prețurile la locuințe

Anul 2019 va aduce o stagnare în ceea ce privește prețurile locuințelor, aceasta fiind provocată de faptul că fondurile pentru Prima Casă vor scădea cu 25 la sută, conform unui studiu făcut public de curând. 


Anul 2019 va aduce o stagnare în ceea ce privește prețurile locuințelor, aceasta fiind provocată de faptul că fondurile pentru Prima Casă vor scădea cu 25 la sută, conform unui studiu făcut public de curând.

Potrivit estimărilor făcute de specialiștii de la RE/MAX România, nivelul ROBOR la trei luni nu va depăși 3,5 la sută.

”Pe de altă parte, analiştii estimează că în 2019 preţurile locuinţelor vor stagna, eventual pot înregistra o uşoară creştere, urmând ca până în 2022, la nivelul marilor oraşe, acestea să ajungă la valori mai mari, cu precădere în zonele cu potenţial crescut de dezvoltare economică”, se arată în comunicat.

Totodată, programul „Prima casă”, cel mai important pilon de finanţare în 2018, ar putea fi încetinit, urmând a beneficia de fonduri cu 25% mai mici, conform analizelor Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Articolul continuă după reclamă

”Mai mult, ROBOR - cel puţin în cazul raportării la un interval de 3 luni - nu va depăşi nivelul de 3,5%. O tendinţă interesantă în marile aglomerări urbane, care s-a remarcat în ultimele 12 luni şi se va menţine şi în viitor, este dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale cu potenţial în jurul centrelor de business”, se arată în comunicat.

De asemenea, se pare că anul viitor, cumpărătorii vor fi din ce în ce mai pretenţioşi, iar atribute precum localizarea, seriozitatea şi prestigiul dezvoltatorului sau conceptul de locuinţă propus vor conta din ce în ce mai mult, consideră directorul de marketing al Imobiliare.ro, Daniel Crainic.

”Vom vedea în marile oraşe primele livrări de locuinţe din noua generaţie, conceptele pregătite după criză. Bineînţeles, vor exista diferenţe de la un oraş la altul şi probabil că cel mai bine vor performa centrele regionale precum Timişoara, Cluj sau Iaşi, dar şi oraşe de dimensiuni medii care trec printr-o perioadă bună, precum Sibiu, Oradea, Arad. Ne aşteptăm la un 2019 bun, cu o cerere sănătoasă şi preţuri în curs de stabilizare”, a declarat Daniel Crainic.

Descoperire macabră în urmă cu puțin timp, pe malul Dunării! Ce au constatat oamenii legii în urma cercetărilor!... Scandal uriaș la un spital din Prahova! Un copil cu arsuri grave este ignorat de medici! Părinții disperați acuză medici...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x