Maria Luiza Muller este unul dintre cei șase elevi bucureșteni cu 10 pe linie la BAC 2015. ”A fost mai mult stresant, nu greu. Toți mă întrebau la ce-mi trebuie media, dacă eram deja acceptată la New York University? Am făcut-o pentru părinții mei”, spune ea. Face teatru de 11 ani, iubește un băiat de trupă, la propriu, și visează să se împiedice, în SUA, de Al Pacino. Într-o lume plină de Pacy și Alex ”Belea”, Maria Luiza Muller e pentru minte asemenea picăturii ”Visine” pentru ochi
Din 17.761 de suflete care-au trecut pe la Bacalaureatul din 2015 în București, șase au avut media generală formată din două cifre. Maria Luiza Muller e unul dintre ele. A terminat ”Gheorghe Lazăr”, liceu cu ștaif, parcat lângă mireasma salcâmilor din grădina Cișmigiilor. Pe hârtie, e a treia doar pentru că ”M” e după ”B” și ”D” în catalog. ”Nu-s nemțoaică, nici măcar pe jumătate. Poate pe sfert. Bunicul tatălui era german, așa că niște sânge bavarez am prin mine. Îmi ador numele, mai ales când toți îmi spun Muller”, începe Maria.
E o obișnuită a notelor luate de Nadia Comâneci la Montreal, în 1976. Nu-i tocilară. Mulți care nu-l deosebesc pe Eminem de Eminescu așa ar spune. ”Proful de geografie, de exemplu, a vrut să-mi arate, mereu, cine e șeful. Mi-a zis să rămân cu o amintire din liceu, așa că din nouă nu mă scotea”, glumește ea.
Dacă a fost greu la BAC? Ce vorbe-s astea? ”A fost doar stresant. Toți mă întrebau: <<Muller, tu n-ai nevoie de medie la admiterea de la facultate. De ce te agiți?>>Voiam să iau media mare pentru mine și pentru a-i face mândi pe părinți” Stop! Cum adică nu era nevoie de medie. ”Da, fusesem acceptată de ceva vreme la New York University. Teatru. DRAMA, cum spun ei” Pauză! Pe la treaba asta unde ea avea, deja, țidulă cu OK trecuseră, prin tinerețile lor, Woody Allen, Joel Coen, Whoopi Goldberg, Angelina Jolie, Martin Scorsese sau Oliver Stone și Maria Luiza Muller, din mândrie, se luptase cu neamurile lui Costache Giurgiuveanu? ”Da, la al treilea subiect am scris despre relația dintre Felix și Otilia. Mi-a plăcut mult. De ambii”, zice.
Bagajul e făcut. Vorba lui Arghezi, ”De ce-ar mai fi rămas?”
”Nu mă mai întorc în România!”
E deschisă. Vorbește românește, gândește, deja, ca yankeii. ”M-am apucat de școala de șoferi. Pe acolo e nevoie de carnet. Mai ales dacă o să mă și stabilesc. Logic, nu mă mai întorc. Vreau o carieră acolo. Ai mei știu asta. Mai trec, poate, de un Crăciun, de un Paște, în rest, să ne auzim sănătoși!”
Spune că ar vrea să se ciocnească, întâmplător, pe străzile metropolei americane, fie cu Al Pacino, fie cu Robert Downey Jr. ”Aș plânge dacă i-aș vedea!” O întrebi de filme. Pac, pe loc, face un top cinci. "A beautiful mind", "Scent of a woman", "One day", "Seven pounds" și ”The prestige".
”Nu am avut, niciodată, jocuri pe telefonul mobil. Muzică, da, Instagram, aplicația celor de la NYU și Aplicația Auto”...
Iubește muzica. Cea mioritică, mai ales că al ei iubit e băiat de trupă. De fapt, de două trupe: Rock Incorporation și Silence Speaks. Interlocutoru-i pișicher, zice că dacă fata vorbește liber, să arunce un cârlig. ”Păi și cu iubirea, ce facem? Că cele de la distanță mor până să lepede papmerșii”... ”Aici e partea cea mai dureroasă...El va fi în Londra și vom avea o relație la distanță în primul an de facultate. Totuși, din anul doi aș vrea să-l aduc în NY. Singura problemă este că nu prea sunt bani... Și facultatea acolo e foarte scumpă. Ne vom apuca vara aceasta să strângem bani (cum putem și noi), ca sa fim împreună și să ne îndeplinim visul amândoi”. Redactorul n-a umblat pe ultima declarație. A lăsat-o, așa, ca în Camil Petrescu, la prima citire, pentru ca noi, muritorii, să înțelegem că dacă asociezi iubirea cu bunul simț, Universul devine mic. Al naibii de mic. ”Sper ca depărtarea asta să ne întărească”... Continuă: Placebo, Coldplay, Muse și Robbie Williams, pe care abia-l așteaptă. Dintre unchiași, Bon Jovi.
Maria Luiza Muller, pe scenă, cu Trupa AS a liceului ”Gheorghe Lazăr”
Teatru de la grădiniță
De pe la șapte ani, face teatru. S-a suit pe scenă și parcă n-a mai vrut să se dea, de atunci, jos. Iubește teatrul. ”Băi, cred că tot aici aș vrea să mă văd și peste 20 de ani!” A jucat în Trupa de Teatru AS, a celor de la Gheorghe Lazăr”. Da, simplu, a iubit, a fost la concerte, a învățat pentru BAC, a repetat pentru piesa ”Amlost, Maine”, s-a apucat să învețe cum se bagă în marșarier și cine dă prioritate într-un giratoriu. Apoi a terminat prima pe București...Asta-i tot? ”Da, asta-i tot! Nu-i așa că e simplu când faci orice cu pasiune?”
Bacalaureat 2015. Niște neînțărcați de vreo 14-15 ani, cu țigări pucioase în colțul gurii, dau cu sete cu o minge în tabla mașinilor. Te zborșești la ei. Decolează. Înainte de a-și lua zborul, zic să lase proprietarilor un text, scris cu tibișir, să vadă tot cartierul. ”Muie la toți propietarii străzi”. Vor da BAC-ul în trei-patru ani...
Unii visează să-i privească în ochi pe Pacino ori De Niro, la ei acasă. Pentru toți ceilalți New York University, secția TEATRU, va însemna, întotdeauna, Stallone, Arnold, Jackie Chan ori van Damme...
