Antena Căutare

România a mai pierdut un cadru medical în lupta cu noul coronavirus. Alte zeci de persoane sunt infectate cu COVID-19

România a mai pierdut un cadru medical în lupta cu noul coronavirus. Este vorba despre un brancardier de la Spitalul Clinic Județean din Mureș, care a murit joi, în urma infecției cu COVID-19. 

România a mai pierdut un cadru medical în lupta cu noul coronavirus. Alte zeci de persoane sunt infectate cu COVID-19

Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP), numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus la nivelul județului se ridică la 109. Dintre acestea, 95 s-au vindecat.

Potrivit DSP Mureș, rata de vindecare în județ în rândul cadrelor medicale infectate cu COVID-19 este de 87%.

”De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în data de 21 mai 2020, un număr de 109 de cadre medicale au fost declarate pozitiv cu COVID-19, iar 95 (87,16%) dintre acestea sunt deja vindecate şi externate. Într-unul dintre cele 109 de cazuri evoluţia a fost nefavorabilă soldându-se cu deces (brancardier Spitalul Clinic Judeţean Mureş)”, au transmis reprezentanții DSP Mureș.

Conform acestora, din cele 109 cadrele medicale confirmate pozitiv, 38 sunt angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş (dintre aceştia 23 sunt de la UPU SMURD şi 14 de pe celelalte secţii), 53 cadre medicale angajate ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş (dintre aceştia 42 sunt de la ATI, 7 de la Secţia Boli Infecţioase I şi 4 de pe alte secţii), 9 sunt angajate ale Spitalului Municipal Sighişoara, 2 cadre medicale angajate ale unui cămin de bătrâni din județ, un medic de familie, doi medici din unităţi medicale private din Târgu Mureş, un medic stomatolog, un asistent de farmacie de la o farmacie privată, un medic cu domiciuliul în Târgu Mureş, dar angajat al unei unităţi medicale din alt judeţ şi un angajat al unei unităţi medicale private din judeţ.

Articolul continuă după reclamă

DSP informează că toate cadrele medicale confirmate pozitiv în acest moment sunt internate la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, iar starea lor de sănătate este bună.

Coronavirus în România, cifre oficiale

Până astăzi, 20 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.387 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.356 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1151 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De ce 37,3 grade? Alexandru Rafila a explicat cum a fost ales pragul și de ce este necesară verificarea temperaturii... La mulți ani, Constantin și Elena! Cele mai frumoase mesaje cu urări pentru sărbătoriții zilei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x