Antena Căutare

Românii au cele mai puține zile libere din Uniunea Europeană. Când vor beneficia angajații de o minivacanță 

Românii au mai puţine zile libere, anul acesta, în comparaţie cu angajaţii altor ţări din Uniunea Europeană.Tocmai de aceea, nu trebuie ratată nicio ocazie de relaxare.  La malul mării, vremea este perfectă pentru plimbări pe plajă şi şedinţe foto pe faleza cazinoului. 

Sub razele calde de primăvară, litoralul a prins, astăzi, viaţă. În timp ce copiii s-au jucat în nisip, tinerii au ales să facă sport pe plajă. Indiferent de activitate, ţinuta cât mai lejeră a fost obligatorie.

”Săptămânile astea am avut liber de la facultate, noi fiind la facultatea de medicină. Şi am zis că dacă tot nu se fac laboratoare să dăm o fugă la mare.”, a mărturisit o tânără.

Cu o vreme ca de final de mai, mulţi au început să se gândească la concedii.

”Dacă ar fi să le luăm în ordine, cel mai bine vândute, începem cu 1 mai, după care Rusaliile, după care vacanţa de Paşte. În perioada de Paşte, undeva la 200-300 de euro de persoană. De 1 Mai şi de Rusalii, tarifele pleacă cam de la 150 de lei de persoană pe zi într-un hotel de trei stele. Cei care fac rezervări din timp au reducere de 20 la sută.”, declară Aurelian Marin, manager agenție de turism.

Prima mini-vacanţă este în aprilie, de Paşte. Vinerea Mare este liberă, la fel şi ziua de luni. Întâi mai pică fix într-o zi de vineri, aşadar vom avea parte de un weekend prelungit. De cealaltă parte, însă, 1 iunie este luni, şi atunci va fi liberi, iar 8 iunie este a doua zi de Rusalii. În total, în anul 2020, românii au 15 zile libere.

Anul trecut, am avut cu o zi în plus de relaxare. Prin Hotărâre de Guvern, 30 aprilie a fost punte între Paşte şi 1 mai. Astfel s-a legat o minivacanţă de şase zile.

Din 2018, în calendarul sărbătorilor permanente a fost trecută şi Vinerea Mare.

Iar de trei ani, Ziua Unirii Principatelor Române este şi ea zi liberă.

Cei care lucrează în aceste zile trebuie să primească, potrivit Legii, fie liber, fie un spor care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.

În ceea ce privește numărul de zile libere în alte state din Europa, maltezii au cele mai multe, și anume 36. Spaniolii au 34, bulgarii și polonezii, 33, iar germanii 29.

Prima zi pentru înscrierea la clasa zero. Ce trebuie să știe părinții elevilor din învăţământul primar... Mai multe persoane şi o firmă au fost acuzate de procurori pentru deversarea ilegală a sute de tone de deşeuri. Video...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce e bine să îți iei copilul cu tine la magazin. Abilitatea pe care o poate dezvolta fără să îți dai seama, conform experților
De ce e bine să îți iei copilul cu tine la magazin. Abilitatea pe care o poate dezvolta fără să îți dai...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Criză fără precedent în ultimii 16 ani. Peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie, iar copiii sunt cei mai afectați
Criză fără precedent în ultimii 16 ani. Peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie, iar copiii sunt cei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x