O nouă schimbare în legea educației naționale le-ar putea permite profesorilor sau învățătorilor cu o vechime de peste 25 de ani să își reducă norma didactică, fără diminuarea salariului.
Mai exact, Senatul a adoptat luni un proiect legislativ ce prevede ca profesorii sau învăţătorii care au o vechime în domeniu de peste 25 de ani să își poată reduce cu două ore pe săptămână norma didactică fără diminuarea salariului.
Această modificare a legii educației naționale ar urma să se aplice indiferent de limitele bugetare aprobate.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, printre care şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi fostul ministru Liviu Pop.