Antena Căutare

Scrisoarea deschisă a răniților din clubul Colectiv către autorități: ”Solicităm sprijin pe viață!”

Cu o lună de zile înainte de împlinirea a patru ani de la tragedia din clubul Colectiv, supraviețuitorii incendiului în care au pierit 64 de persoane au transmis o scrisoare deschisă autorităților, în care solicită ”sprijin pe viață”.

Cu o lună de zile înainte de împlinirea a patru ani de la tragedia din clubul Colectiv, supraviețuitorii incendiului în care au pierit 64 de persoane au transmis o scrisoare deschisă autorităților, în care solicită ”sprijin pe viață”.

Alexandra Furnea, una dintre supravieţuitoarele incendiului din Colectiv a postat o scrisoare deschisă, semnată şi de către alţi răniţi în incendiu, prin care cer sprijinul autorităţilor pentru plata tuturor tratamentelor și intervențiilor pe care răniții trebuie să le facă.

Având în vedere natura permanentă, complexă şi severă a sechelelor noastre, nevoia de a le repara, îngriji şi monitoriza pe perioada întregii vieţi prin operaţii şi protocoale complexe de tratament, dar şi modul în care am dobândit aceste leziuni şi factorii care au contribuit la înrăutăţirea lor, descrişi mai sus, vă solicităm să ne asiguraţi sprijin pe viaţă, prin plata tuturor tratamentelor, intervenţiilor chirurgicale, procedurilor de recuperare etc - atât de natură funcţională, cât şi de îmbunătăţire a aspectului cicatricilor - în străinătate (pe toate teritoriile lumii, EU şi non-EU) şi în ţară, atât în ambulatoriu cât şi cu internare şi în orice altă formă necesară, în instituţii medicale de stat şi în cele private, precum şi la terapeuţi sau medici independenţi, legate de accidentul din data de 30 octombrie 2015, produs în clubul Colectiv”, se arată în scrisoarea publicată de Alexandra Furnea.

De asemenea, aceștia susțin că în cazul în care -ar fi respectat legea şi „am fi beneficiat de protocoale de tratament corespunzătoare, numărul de tratamente de care am fi avut nevoie în faza post-critică, ar fi fost mai mic întrucât gravitatea sechelelor ar fi fost mai redusă. Însă pentru că am fost de două ori victime: o dată ale corupţiei care a permis funcţionarea neconformă a clubului şi apoi ale sistemului medical nepregătit, condus de autorităţi mincinoase şi iresponsabile ale căror acţiuni au contribuit la înrăutăţirea stării noastre de sănătate şi a prognosticului pe termen lung, precum şi la decesele survenite, suntem marcaţi pentru totdeauna de repercusiuni de o severitate copleşitoare, atât în plan fizic, cât şi sufletesc”, atrag atenția aceștia.

Articolul continuă după reclamă

Scrisoarea integrală publicată de Alexandra Furnea

Stimată doamnă prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă,

Stimată doamnă ministru al sănătății Sorina Pintea,

Acum aproximativ 4 ani, viețile noastre, ale răniților în incendiul din clubul Colectiv, s-au schimbat pentru totdeauna. Tragicul eveniment, produs, printre altele, din cauza neglijenței autorităților statului român, ne-a afectat grav și ireversibil atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. 64 dintre oamenii dragi nouă au plecat dintre noi prin morți evitabile, pierderi irecuperabile ce ne-au lăsat cu o uriașă durere care nu va trece niciodată.

Astfel, din păcate, suntem marcați pe viață de cele petrecute în noaptea de 30 octombrie 2015, dar și de ceea ce s-a întâmplat ulterior în spitale: îngrijirea mult sub standardele internaționale în vigoare, condițiile intra-spitalicești precare, dobândirea de infecții nosocomiale care au rezultat în vindecarea tardivă și defectuoasă a rănilor, sau chiar în septicemie și pierderea vieții, tăgăduirea stării noastre reale de sănătate și a infecțiilor de către autorități și cadre medicale, și întârzierea demarării procedurilor de transfer în străinătate, fapte extrem de grave care au avut drept consecințe complicații și decese ce puteau să fie evitate prin respectarea legislației naționale si internaționale.

La 4 ani de la tragedia din Colectiv, trupurile noastre nu s-au refăcut după rănile suferite, și, conform actelor medicale primite de la medicii curanți, nici nu se vor mai reface vreodată, deoarece arsura este oricum o boală cronică iar sechelele noastre postcombustionale, de o severitate neobișnuită, agravată de toate viciile de tratament descrise mai sus, sunt permanente și vor necesita atenție medicală pe viață. Întrucât calitatea tratamentului din faza critică, adică din prima lună după arsură, este vitală pentru evoluția ulterioară a sechelelor și stabilește șansele de recuperare a acestora, noi am ratat, din motivele deja enunțate, acest start și am pornit în lungul drum spre vindecare cu țesut cicatrizat defectuos, bolnav, imposibil de reparat într-o perioadă limitată de timp.

Astfel, cât trăim, vom avea nevoie să suferim intervenții chirurgicale de reconstrucție, regrefare și de îmbunătățire a aspectului cicatricilor, să urmăm proceduri de recuperare medicală (kinetoterapie, fizioterapie, masaj cicatricial, masaj cicatricial mecanic, gimnastică medicală, terapie cu unde de șoc, terapie cu ultrasunete și multe altele) și să facem diverse tipuri de tratamente de specialitate (needling, dermapen, laser, peeling, dermabraziune, crioterapie, injecții cu corticosteroizi, PRP, implant de par, cure termale și multe altele) al căror scop este acela de a evita înrăutățirea progresivă a cicatricilor noastre. Lipsa acestor intervenții, proceduri și tratamente va duce la handicapuri și complicații serioase cum ar fi deteriorarea severă a stării cicatricilor, ajungând până la pierderea definitivă a funcționalității, dobândirea de ulcere maligne și apariția a diverse tipuri de cancere de piele greu tratabile sau incurabile.

Având în vedere natura permanentă, complexă și severă a sechelelor noastre, nevoia de a le repara, îngriji și monitoriza pe perioada întregii vieți prin operații și protocoale complexe de tratament, dar și modul în care am dobândit aceste leziuni și factorii care au contribuit la înrăutățirea lor, descriși mai sus, vă solicităm să ne asigurați sprijin pe viață, prin plata tuturor tratamentelor, intervențiilor chirurgicale, procedurilor de recuperare etc - atât de natură funcțională, cât și de îmbunătățire a aspectului cicatricilor - în străinătate (pe toate teritoriile lumii, EU și non-EU) și în țară, atât în ambulatoriu cât și cu internare și în orice altă formă necesară, în instituții medicale de stat și în cele private, precum și la terapeuți sau medici independenți, legate de accidentul din data de 30 octombrie 2015, produs în clubul Colectiv.

În acest moment, putem să beneficiem de plata tratamentelor doar până la sfârșitul anului 2020, ceea ce se arată a fi totalmente insuficient. Mai mult, limitarea temporală a acordării sprijinului ne creează foarte mult stres emoțional și ne obligă să facem ceea ce putem numi un „maraton” de operații complexe ce necesită anestezie totală, lucru care ne afectează serios sănătatea. Cei mai mulți dintre noi am suferit deja zeci de intervenții chirurgicale în doar 4 ani, pentru că ne grăbim să nu ne prindă 2020 cu ele nefăcute. Acest lucru are consecințe nefaste asupra sănătății noastre fizice și mintale și crește riscul de complicații serioase care se pot petrece în timpul anesteziei, ducând chiar până la deces. De asemenea, pentru a obține rezultate optime de pe urma operațiilor este ideal să existe pauze de câteva luni, sau uneori de câțiva ani între intervenții, pauze pe care noi nu ni le permitem din cauza acestei limitări temporale. Din moment ce sechelele noastre sunt permanente și nu pot fi tratate corespunzător într-o perioadă limitată de timp, este firesc ca perioada în care ni se acordă sprijin să fie nelimitată. Așa cum boala noastră este pe toată viața, avem nevoie ca și tratamentul să fie la fel.

Este necesar să punctăm că statul datoreaza tuturor pacienților cu arsuri severe tratament de specialitate conform cu protocoalele internaționale, indiferent de modul în care au fost răniți.

În ceea ce ne privește însă, statul român a contribuit, prin instituțiile sale, la producerea incendiului din clubul Colectiv și, ulterior, la decese și la sechelele permanente pe care le avem, prin:

- infecțiile nosocomiale dobândite ca urmare a condițiilor precare din spitale (lipsa saloanelor de specialitate, lipsa paturilor pentru arși, nerespectarea normelor elementare de igienă, igienizarea cu substanțe diluate a mediului spitalicesc etc) – infecții a căror realitate a fost ascunsă, iar apoi dezvăluită tardiv; infecții din cauza cărora vindecarea s-a produs defectuos și a rezultat în cicatrici hipertrofice sau keloide și, nu în ultimul rând, infecții din cauza cărora s-a murit
- îngrijirea sub standarde primită în spitale, cu metode uneori barbare de tratament cum ar fi băile fără analgezie, analgo-sedare sau anestezie și multe alte proceduri necorespunzătoare
- întârzierea acordării tratamentului de specialitate prin inacțiune sau acțiune tardivă referitor la transferuri
- denaturarea adevărului privind situația noastră medicală și ceea ce implica tratamentul corect și complet

Toate acestea justifică demersul pe care îl facem acum. Mai mult, faptele descrise constituie, de asemenea, încălcări ale legislației internaționale în vigoare în ceea ce privește drepturile pacientului de a beneficia de îngrijire optimă. Astfel, considerăm că acordarea sprijinului financiar pe viață pentru tratamentele noastre, constituie îndeplinirea unei datorii legale și morale, un gest firesc, ca urmare a suferinței pe care am îndurat-o din pricina viciilor de sistem responsabile pentru sechelele permanente cu care ne confruntăm și un ajutor care să ne susțină în eforturile noastre de a reveni la o stare cât mai apropiată de normal.

Dacă, în cazul nostru, s-ar fi respectat legea și am fi beneficiat de protocoale de tratament corespunzătoare, numărul de tratamente de care am fi avut nevoie în faza post-critică, ar fi fost mai mic întrucât gravitatea sechelelor ar fi fost mai redusă. Însă pentru că am fost de două ori victime: o dată ale corupției care a permis funcționarea neconformă a clubului și apoi ale sistemului medical nepregătit, condus de autorități mincinoase și iresponsabile ale căror acțiuni au contribuit la înrăutățirea stării noastre de sănătate și a prognosticului pe termen lung, precum și la decesele survenite, suntem marcați pentru totdeauna de repercusiuni de o severitate copleșitoare, atât în plan fizic, cât și sufletesc.

Sugerăm, astfel, modificarea Alineatului 1 al Articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 26 noiembrie 2015, aprobată prin Legea 32/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru a avea următorul cuprins:

Art. 1. -
(1) Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătății a cheltuielilor aferente tuturor tratamentelor, de orice tip, pe perioadă nelimitată, pe toate teritoriile lumii, în instituții medicale de orice tip (private, de stat etc) precum și la medici și terapeuți independenți, în regim ambulatoriu, cu internare și în orice altă formă pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul București, denumite în continuare victime, care beneficiază de orice tip de tratamente, pe perioada întregii vieți, aflate în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015, pe toate teritoriile lumii, în instituții medicale de orice tip (private, de stat etc) precum și la medici și terapeuți independenți, în regim ambulatoriu, cu internare și în orice altă formă necesară desfășurării optime a tratamentelor.

Stimată doamnă prim-ministru Dăncilă, stimată doamnă ministru Pintea, stimate autorități ale statului român, ne-am fi dorit ca o asemenea petiție să nu fie vreodată necesară. Nici în cel mai urât coșmar nu ne-am închipuit că ne vom vedea trupul făcut cenușă și oamenii dragi dispăruți dintre noi într-un mod atât de cumplit, în flăcări sau consumați de infecții în spitale necorespunzător dotate. Într-o Românie corectă, nu ideală, ci doar „curată”, am fi fost mai întregi și mai compleți cu 64 de suflete. Însă, din păcate, România reală este alta decât cea în care credeam în noaptea de 30 octombrie 2015. Incendiul din Colectiv a ars toate fațadele false afișate de România, dezvăluind tot ceea ce este mai urât la țara noastră. Cu toate acestea, avem nădejdea că, prin demersuri comune, care ne privesc atât pe noi, cât și pe toți arșii neștiuți din țară, a căror cauza anonimă a căpătat un chip odată cu accidentul nostru, vom reuși să îmbunătățim semnificativ calitatea vieții tuturor celor care au cicatrici ca ale noastre pe trup.
Ceea ce cerem acum pentru noi este o formă de a ține sub control un rău cumplit care putea fi evitat, dar care a lăsat și lasă în continuare urme mult prea adânci pentru a fi șterse de timp.

Ceea ce am cerut în întâlnirile noastre din grupul de lucru de la Minister desfășurate pe parcursul ultimului an pentru toți pacienții cu arsuri din România - mecanismul de transfer în străinătate, completările la OMS 476 - este necesar pentru ca să nu ajungă și alți oameni în situația în care suntem noi acum.

Vă mulțumim și sperăm în rezolvarea pozitivă a solicitării noastre.

Cu stimă,

Christian Alban-Popescu
Adrian Albu
Mihai Anghel
Adina Apostol
Laura Belu
Raluca Alexandra Chițiga
Marius Frătoaica
Alexandra Furnea
Andrei Găluț
Mihai Grecea
Hani Haifawi
Flavia Lupu
Andrada Mihăilescu
Bogdan Moleșag
Ancuta Morărașu
Alexandra Nicula
Mariana Oprea
Alexandru Penescu
Liviu Popescu
Mirela Socol
Cristina Tarțău
Alice Tiaru

30 septembrie 2019

Starea învățământului în România: 3 proiecte care sprijină educația copiilor defavorizați... INML a încheiat necropsia bărbatului mort în urma răfuielii din Piața Constituției! Omul și-a pierdut viața în urma unei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 21 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 25,65 milioane de lei la tragerile de duminică, 24 mai
Rezultate Loto, 21 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 25,65 milioane de lei la tragerile de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto azi, 21 mai 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 21 mai 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv că mănâncă prea mult pește
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca Jurnalul
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an...
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an... Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Sute de locuri de muncă noi în Maramureș, după deschiderea unei fabrici de componente electronice
Sute de locuri de muncă noi în Maramureș, după deschiderea unei fabrici de componente electronice Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x