Patru tineri din Bucureşti au rămas blocaţi, sâmbătă după-amiază, pe un traseu din masivul Bucegi, într-o zonă în care încă mai există zăpadă, aceştia cerând ajutorul salvatorilor montani.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, turiştii, doi băieţi şi două fete, au rămas blocaţi în dreptul unei săritori din Valea Morarului, în condiţiile în care în zonă există încă zăpadă îngheţată, iar aceştia nu sunt echipaţi corespunzător.
Cei patru nu sunt răniţi, însă una dintre fete a suferit un atac de panică.
Salvatorii montani au plecat pe munte pentru recuperarea lor, Haiduc precizând că pentru a ajunge în zonă este nevoie echipament special destinat zonelor cu zăpadă.
Sursa: Agerpres
Află cu exactitate dacă te iubește sau nu! Cum se comportă bărbații îndrăgostiți în funcție de zodie... Reintroducerea stagiului militar obligatoriu, tot mai aproape de a deveni realitate!? Primul pas a fost făcut...