Antena Căutare

Se schimbă condițiile pentru salariatele care vor să muncească până la 65 de ani

Salariatele care, deși ajung la vârsta standard de pensionare și îndeplinesc condițiile să se pensioneze pentru limită de vârstă, dar vor să mai rămână la muncă până la 65 de ani vor trebui să ceară continuarea raportului de muncă într-un termen mai scurt decât cel prevăzut acum de Codul muncii. Și, oricum ar fi, continuarea raportului de muncă nu se va putea face pentru mai mult de trei ani, potrivit unui proiect adoptat azi de Camera Deputaților.

carti de munca

Salariatele care, deși ajung la vârsta standard de pensionare și îndeplinesc condițiile să se pensioneze pentru limită de vârstă, dar vor să mai rămână la muncă până la 65 de ani vor trebui să ceară continuarea raportului de muncă într-un termen mai scurt decât cel prevăzut acum de Codul muncii. Și, oricum ar fi, continuarea raportului de muncă nu se va putea face pentru mai mult de trei ani, potrivit unui proiect adoptat azi de Camera Deputaților.

Anul trecut, Codul muncii a primit prin OUG nr. 96/2018 câteva modificări pe partea de încetare automată a contractului de muncă în cazul salariatelor care îndeplinesc condițiile pentru pensionare. Mai exact, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a decis că e discriminatoriu că bărbații pot munci până la 65 de ani (când e vârsta standard de pensionare pentru aceștia), iar femeile, nu. Așa că a fost modificat Codul muncii pentru a li se permite și acestora, în baza unor cereri, să muncească și peste momentul la care ajung la vârsta standard de pensionare.

Ca orice altă ordonanță, și OUG nr. 96/2018 a trebuit să treacă prin Parlament, iar azi, la votul decisiv al deputaților, ordonanța a primit câteva modificări (la modificările pe care le-a adus deja), care se vor aplica după ce proiectul legislativ de aprobare a OUG nr. 96/2018 va fi aprobat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.

Concret, deputații au votat pentru o perioadă mai mică în care salariatele să facă cererea pentru continuarea muncii și peste momentul când ar fi putut să se pensioneze. Astfel, deputații au decis ca cererea de continuare a activității să se facă în 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Perioada prevăzută acum de Codul muncii e de 60 de zile.

Articolul continuă după reclamă

În plus, deputații au mai ținut să introducă în lege și o altă precizare: cât anume va putea salariata să muncească după ce face această cerere - cel mult trei ani, potrivit prevederii votate azi de deputați.

"Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă", scrie, mai exact, în proiectul de lege adoptat azi la deputați.

Pe Legea pensiilor, vârsta-standard de pensionare pentru femei este 63 de ani, dar ea nu a fost atinsă efectiv; asta se va întâmpla abia în anul 2030, iar până atunci vârsta-standard de pensionare la femei este atinsă progresiv. De pildă, anul acesta se pot pensiona femeile care au cel puțin 61 de ani și care au îndeplinit stagiul de cotizare cerut de lege (vorbim de pensia pentru limită de vârstă - detalii, aici). La bărbați a fost atinsă însă deja vârsta standard de pensionare de 65 de ani.

Prin urmare, o salariată care dorește să mai rămână în câmpul muncii, deși ar îndeplini condițiile să iasă la pensie anul acesta, va putea să mai rămână în câmpul muncii, pe baza unei cereri, așa cum spuneam mai sus (angajatorii nu se pot opune, conform Codului muncii), dar nu va putea să prelungească contractul pe mai mult de trei ani, pentru că așa au decis deputații astăzi.

Sursa: avocatnet.ro

Zilierii, obligați să contribuie și ei la pensii. Unii ar putea primi mai puțini bani din această cauză... Panouri solare electrice de la stat: Ce trebuie să facă românii, începând de ieri, pentru a le obține...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x