Antena Căutare

Sergiu Nicolaescu a mers pe ultimul drum. Trupul neinsufletit al marelui regizor a fost incinerat la crematoriul Vitan Barzesti

Funeraliile vor avea loc conform programului anuntat, cu toate ca vineri aparuse ipoteza unei opriri a incinerarii, ca urmare a unei solicitari facute de fiul nelegitim al maestrului. Judecatoria Sector 1, unde a fost depusa solicitarea, nu poate impiedica, insa, funeraliile.

UPDATE 12:10: Trupul lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat la crematoriul Vitan Barzesti in cadrul unei ceremonii restranse. A participat si fostul presedinte Ion Iliescu. Garda de onoare a dat un ultim onor marelului actor si regizor. La plecare, sotia acestuia a fost huiduita de un grup de cetateni care nu au fost de acord cu incinerarea.

UPDATE 11:25: Cortegiul funerar a ajuns la crematoriul uman Vitan Barzesti, masina mortuara in care se afla trupul neinsufletit al regizorului Sergiu Nicolaescu intrand prin curtea IML. Va fi o procesiune restransa la care presa nu va avea acces. La crematoriu s-au strans cateva sute de persoane care au dorit sa il conduca pe ultimul drum pe maestru. La crematoriu au ajuns si familia si prietenii regizorului, dar si fostul presedinte Ion Iliescu, care vor lua parte la ceremonia de incinerare. De asemenea, la crematoriu se afla si o garda militara.Trupul maestrului va fi incinerat la ora 12:00.

UPDATE 10:50: Masina mortuara cu trupul neinsufletit al regizorului Sergiu Nicolaescu a plecat de la Cercul Militar Național, urmand sa se indrepte spre crematoriu. Incinerarea va avea loc in jurul orei 12:00, la Crematoriul Vitan Barzesti din Capitala.

Sotia regizorului a fost huiduita de mai multi oameni aflati in fata Cercului Militar, care se opun incinerarii si spun ca regizorul ar fi trebuit sa aiba parte de o inmormantare conforma cu canoanele Bisericii Ortodoxe Romane.

Printre cei prezenti la Cercul Militar s-au aflat si persoane care au scandat "Rusine!", nemultumite de faptul ca regizorul va fi incinerat si nu va avea parte de o inmormantare crestineasca.

Sute de oameni au stat la coada si astazi, la Cercul Militar National din Bucuresti, pentru a-i aduce un ultim omagiu regizorului Sergiu Nicolaescu. Trupul neinsufletit al maestrului a fost depus vineri, la ora 9:45, la Cercul Militar National, unde prietenii, colaboratorii si toti cei care l-au iubit si admirat si-au luat ramas bun de la maestru. Trupul regretatului regizor va fi incinerat astazi, in jurul orei 12:00.

Printre cei care i-au adus un ultim omagiu regizorului Sergiu Nicolaescu, ieri, la Cercul Militar National din Bucuresti, s-au numarat fostul presedinte Ion Iliescu, actorii Catalina Grama (Jojo), Mihai Malaimare, Sebastian Papaiani si Doru Ana, regizorii Ioan Carmazan si Geo Saizescu, muzicianul Damian Draghici, Claudiu Saftoiu, presedintele-director general al Televiziunii Romane, deputatul Petre Roman, senatorul Georgica Severin, dar si un grup de cascadori si mai multi revolutionari.

Citeste si Jurnalul!

O retea de avocati si executori judecatoresti stoarce sute de milioane de lei de la stat de pe urma FNI-ului... Alerta de furtuni in toata tara, incepand de astazi de la ora 20:00...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Când este prima vacanță a elevilor în anul școlar 2026-2027. Câte zile libere vor avea copiii
Când este prima vacanță a elevilor în anul școlar 2026-2027. Câte zile libere vor avea copiii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa unde pensionarii spun că trăiesc „ca niște regi”. Cât îi costă chiria și o masă la restaurant
Țara din Europa unde pensionarii spun că trăiesc „ca niște regi”. Cât îi costă chiria și o masă la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x