Adaugă-ne ca sursă preferată în Google"Niciodata nu vazusem o floare mai desavarsita in frumusete, nobila, falnica, avand in ea ceva aproape sacru, poate pentru ca aminteste picturile religioase. Si apoi mirosul ei! De o dulceata patrunzatoare, mai presus de orice cuvant, o mireasma care ti se urca la cap, aproape ametitoare si molesitoare uneori. E o lume intreaga in mirosul crinului Maicii Domnului, ceva biblic, ceva legendar, ireal de frumos aproape. Afara de aceasta, e atat de inalt si de mladios, atat de stralucitor, incat pare ca din petalele lui izvoraste lumina.
Din ziua in care am descoperit minunea acestor crini aici, in gradina casutei elvetiene, m-am straduit sa-i sadesc oriunde mi-am facut gradina. Uneori, mi-a mers in plin, alteori nu. Acum, de curand, am izbutit mai presus de cele mai scumpe asteptari ale mele; aceasta s-a intamplat la Balcic, pe o terasa deasupra Marii Negre. Aici, spre nemarginita mea bucurie, au rasarit stralucitori, albe minuni de lumina. Dar cu toate ca intregul drum al vietii desparte aleea mea de crini din departata Dobroge de primii crini ce i-am vazut in gradinita tatalui meu, mirosul crinului Maicii Domnului ma poarta totdeauna inapoi, spre casuta elvetiana din Insula Wight.
Cat de minunata e puterea amintirii! Mereu si mereu pomenesc de ea, caci ma urmareste strania vraja ce au miresmele - ca o bagheta magica - de a reinvia imagini de mult uitate. Imagini ce amintesc locuri, chipuri omenesti, cuvinte rostite, ganduri gandite. Visuri, frumuseti, incantare... Vraja amintirii!... Dar si mahnirea si dorul de tot ce-a trecut... s-a dus, pare-se, pentru totdeauna si nu se va mai intoarce, si totusi e vie in inima, de neuitat, comoara cu care traim in toate zilele vietii noastre.
Mai era si o mica cetatuie cladita in gradina casutei elvetiene. O micuta cetatuie de caramida rosie, cu transee de jur-imprejur, infatisand un sant de aparare. Ce ne mai jucam noi in aceasta cetatuie! Fratele meu Alfred era vestitul capitan. Alfred avea mare insemnatate pentru noi in timpul vacantelor de la Osborne; el era conducatorul si nascocitorul celor mai multe jocuri. In timpul lunilor de studiu nu prea il vedeam.
In partea de jos a casutei se afla un muzeu in care catesinoua copii ai Reginei Victoria isi adunasera feluritele colectii, aduse acasa de prin calatoriile lor in jurul lumii. Acest muzeu era un izvor de netarmurit interes; Ducky si cu mine descoperiram in el cele mai minunate scoici.
Ne lasa gura apa cand ne gandeam ce nespusa fericire ar fi fost daca am fi gasit astfel de scoici pe plaja de la Osborne. Dar vai! Toate erau inchise dupa usi de sticla si nu puteau fi atinse, ceea ce era o foarte inteleapta masura, caci astfel degetele noastre copilaresti ar fi manuit cu prea mare infrigurare toate acele comori.
Tot articolul, in Jurnalul National
12 delfini, omorati de plasele braconierilor... Explozie la un bloc din Slobozia: Un barbat, aruncat pe geam de suflu...
