Antena Căutare

Structura anului școlar 2018. Ce îi trebuie copilului la grădiniță

Structura anului școlar 2018. Ce îi trebuie copilului la grădiniță. Bagajul sau trusoul copilului la grădiniță cuprinde mai multe elemente, respectiv, pijama, prosop, încălțăminte de interior, sac de pânză sau rucsac, schimburi, batiste nazale, umeraș pentru haine și sac pentru încălțăminte

Ce îi trebuie copilului la grădiniță | pexels.com

Dacă anul acesta ziua de 10 septembrie nu va fi doar o zi în care copii încep școala, ci ești și tu unul dintre acei părinți îngrijorați, atunci trebuie să știi cum să te pregătești. Prima zi de grădiniță din viața copilului tău este mai dificilă decât ai crede având în vedere că 2 ani, voi doi ați fost aproape nedespărțiți.

Este posibil ca micuțul să înceapă să plângă o dată ajuns la grădiniță, un mediu complet nou pentru el. De aceea, este indicat să îl duci la grădinița la care va merge de la 10 septembrie cu câteva zile înainte pentru a se familiariza cu mediul, jucăriile, camerele și educatoarea. Astfel, el se va acomoda mult mai ușor și va reuși să devină mai prietenos.

În câteva săptămâni, copilul tău se va acomoda în noul spațiu și chiar se va bucura dimineața când va merge la grădiniță locul unde urmează să se vadă cu prietenii săi. Chiar dacă educatoare nu va reuși să ofere fiecărui copil în parte atenția pe care aceștia o primesc de la părinții lor, ea este cea care îi va îndruma în primii lor ani și cu toții știm că startul este cel mai important.

Atunci când faci cumpărăturile pentru începerea grădiniței alături de micuțul tău trebuie neapărat să încropești o listă ce te va ajuta sa nu uiți nimic important. Pe lângă faptul că vei putea bifa toate elementele de pe listă, vei putea, de asemenea, să îi dai copilului tău dreptul de a-și alege rechizitele. De asemenea, este necesar să îi explici întrebuințarea fiecărui obiect.

Articolul continuă după reclamă

Lista cu tot ce îi trebuie micuțului tău la grădiniță trebuie să conțină:

-rucsac – cu schimburi curate și alte materiale (de preferat să aibă numele lui complet inscripționat pe el sau cu o etichetă vizibilă). În acest rucsac vei pune și dosarul cu activități desfășurate în cursul săptămânii.

-rucsac sau sacoșă în care îi poți lua schimburile murdare

-schimburi de haine (body, pijama, bluză, pantaloni, încălțări, șosete, chiloței, pamperși)

-prosop (de preferat să aibă agățătoare și să fie inscripționat numele său complet pe el)

-bilețel cu numărul tău de telefon (acesta ar trebui să fie atașat în rucsac)

-lenjerie de pat (doar dacă acesta este regula grădiniței)

-periuță de dinți

-pastă de dinți

-o jucărie preferată (doar în primele zile de la începerea grădiniței) De obicei, grădinițele nu permit copiilor să își aducă propriile jucării. Stocul de jucării al unei grădinițe este unul suficient de mare. Cu toate astea, li se permite copiilor să vină în perioada de acomodare (1-2 săptămâni) cu jucăria sau păturica lor preferată.

-un album foto – cu fotografii de familie, cu poze ale copilului, poze cu mama, poze cu tatăl, poze cu bunicii, poze cu frații – albumul foto îl va ajuta pe copil să se adapteze mai ușor noului mediu de la grădiniță.

Este posibil ca unele grădinițe să aibă stocul de rechizite deja făcut, fără sa mai fie necesar să cumperi tu acuarele, carioci, culori, bloc de desen și penar cu accesorii. De aceea trebuie să întrebi personalul grădiniței înainte de începerea anului școlar.

Pregătește-l pe cel mic de prima zi de grădiniță și ajută-l să scape de emoții. Astfel el va fi relaxat și se va bucura de prezența noilor colegi, fiind dornic de a descoperi noi lucruri și de a-și dezvolta abilitățile.

Sursă foto: pexels.com

Se strică vremea! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ făcut de meteorologi! Județele în care e COD PORTOCALIU DE ploi torențiale și v... Pericol de MOARTE pe litoralul românesc! Turiștii care nu se feresc riscă să intre în COMĂ!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x