Antena Căutare

Studenți la medicină prinși cu droguri. Aceştia riscă ani grei de închisoare

18 persoane sunt reținute pentru trafic de droguri, dintre care opt sunt arestate și 10 sunt cercetate în stare de libertate. Printre acestea se află și studenţi străini la medicină în Republica Moldova.

Polițiștii au efectuat mai bine de 30 de percheziţii în Capitală şi la Cahul, fiind depistate două laboratoare de cultivare şi prelucrare a plantelor de canabis. Informaţiile au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă. Ion Ţurcan, reprezentant al Institutului Naţional de Investigaţii, a declarat că organizatorul acestei grupări criminale este un cetăţean al Israelului, în vârstă de 23 de ani. Cele zece persoane care sunt cercetate în stare de liberate deocamdată nu au o calitate procesuală.

Din numărul total de persoane vizate în dosar, 14 sunt consumatori activi de droguri. Potrivit oamenilor legii, documentarea persoanelor implicate în păstrarea, transportarea şi distribuirea drogurilor a început în luna iunie a anului curent şi mai continuă.

Droguri erau comercializate inclusiv în instituţiile de învăţământ. Oamenii legii mai spun că printre persoanele cercetate este şi o persoană din mediul academic.

Acesta a recunoscut că a cultivat marijuana pentru a obţine profit. Mihai Vodă, reprezentant al Biroului Migraţie şi Azil, a spus că a fost constatată încălcarea termenului de şedere de către o parte dintre cetăţenii străini vizaţi.

Articolul continuă după reclamă

Ca urmare a finalizării acţiunilor de urmărire penală, Biroul va decide asupra anulării dreptului de şedere în privinţa acestor persoane.

„Vârsta străinilor variază între 21 şi 24 de ani, iar majoritatea sunt din Israel. Regretabil este faptul că cea mai mare parte din aceşti studenţi străini sunt viitori medici”, a mai spus Mihai Vodă. Suspecţii riscă de la 7 la 15 ani de închisoare dacă le va fi demonstrată vina în instanţa de judecată.

Şeful Centrului antiterorist din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Sergiu Miţelescu, a declarat că unii dintre studenţii străini, în special de origine arabă, s-au implicat în diferite activităţi ce generau riscuri, inclusiv situaţii de conflict în privinţa cetăţenilor Republicii Moldova.

Au fost efectuate mai multe măsuri operative, timp de trei ani, iar circa 30 de studenţi străini au fost îndepărtaţi forţat din ţară.

Biserica a crescut prețurile! Cât costă pomelnicul în post și ce trebuie să faci pentru a beneficia de ”serviciile” preo... Accident cumplit pe Transfăgărășan: O fetiță de șapte ani și mama ei au murit din cauza unui șofer beat și fără permis...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce copiii sunt sărbătoriți și pe 20 noiembrie, nu doar pe 1 iunie. Povestea mai puțin cunoscută a acestei zile
De ce copiii sunt sărbătoriți și pe 20 noiembrie, nu doar pe 1 iunie. Povestea mai puțin cunoscută a acestei zile
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu se mai împodobesc brazii de Crăciun ca acum 20 de ani. Decorațiunile care revin în tendințe în 2026
De ce nu se mai împodobesc brazii de Crăciun ca acum 20 de ani. Decorațiunile care revin în tendințe în 2026
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x