Antena Căutare

Suceava: Dosar penal in rem, după ce la Spitalul Judeţean 52 de cadre medicale au fost confirmate cu coronavirus

Procurorii suceveni au deschis un dosar penal in rem pentru comiterea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu, după ce la Spitalul Judeţean nu au fost luate măsurile pentru prevenirea bolilor infecto-contagioase, iar 52 de cadre medicale aui fost confirmate cu coronavirus.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorii au examinat mai multe articole din data de 23 martie, publicate în mediul online şi s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, în sensul că, la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase. “Totodată, din conţinutul publicaţiilor online a rezultat faptul că anumiţi funcţionari publici din sistemul medical, şi-au exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere intereselor legitime ale cetăţenilor, prin aceea că, în contextul pandemiei existente la nivel mondial, au solicitat cadrelor medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava, prezenţa, la data de 23 martie, la serviciu, a persoanelor testate pozitiv, negativ şi a celor suspecte, rezultând într-o posibilă contaminare, în masă”, se arată în comunicat. Sursa citată precizează că în acest context, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus începerea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni. “Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanţelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale a tuturor participanţilor, urmând ca cercetările să fie extinse şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni şi al lămuririi cauzei sub toate aspectele”, mai precizează comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan" din Suceava se închide timp de 48 de ore, pentru dezinfecţie, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus în rândul angajaţilor - 52, iar ulterior va primi doar pacienţi infectaţi cu acest virus. Pacienţii care pot fi supravegheaţi medical la domiciliu au început să fie externaţi, cei care au nevoie de spitalizare vor fi duşi la alte unităţi medicale.

Sursa : news.ro

Al optulea deces al unei persoane diagnosticate cu coronavirus... Olt: Autobuz cu şapte persoane la bord, blocat din cauza viscolului. Pompierii au intervenit şi au preluat pasagerii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x