Antena Căutare

Medici care eliberau acte false pe bani! Sute de oameni primesc indemnizații de handicap, deși sunt sănătoși. Rețea descoperită în Bistrița

De ce să muncești, când poți trăi pe banii statului? Pe această miză au mers sute de oameni care au pretins că au handicap și probleme de sănătate pentru a primi, lunar, indemnizații. Medici și mai multe persoane care intermediau obținerea de acte false au fost depistate în Bistrița, unde exista o adevărată rețea de falsuri. 

De ce să muncești, când poți trăi pe banii statului? Pe această miză au mers sute de oameni care au pretins că au handicap și probleme de sănătate pentru a primi, lunar, indemnizații. Medici și mai multe persoane care intermediau obținerea de acte false au fost depistate în Bistrița, unde exista o adevărată rețea de falsuri.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii efectuează cercetări într-un dosar penal, în baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub aspectul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora.

„Astfel, la data de 1 octombrie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au pus în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară, toate pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, dintre care 2 la sediile unor instituţii publice, 2 la cabinetele unor medici de specialitate, un mandat la sediul unei persoane juridice şi 16 mandate la domiciliile sau reşedinţele unor persoane fizice. Totodată, au fost puse în aplicare 45 de mandate de aducere pe numele unor persoane care ar fi fost implicate în comiterea faptelor.

Din cercetările efectuate până în prezent, a reieşit faptul că, începând din anul 2017 şi până în prezent, două femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 52 şi 60 de ani, ar fi intermediat pentru diferite persoane de pe raza judeţului obţinerea unor acte medicale false, care ar releva situaţii medicale grave şi care ulterior ar fi fost folosite în vederea solicitării şi obţinerii, pe nedrept, de diferite prestaţii sociale, în special indemnizaţii de handicap.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate agende personale, documente şi înscrisuri medicale, scripte de evidenţă contabilă şi alte categorii de înscrisuri cu valoare probatorie şi care pot ajuta la soluţionarea cauzei. De asemenea, au fost identificate şi ulterior indisponibilizate sume de bani, în scopul acoperirii prejudiciului cauzat, şi au fost identificate bunuri mobile şi imobile, în vederea aplicării măsurii sechestrului asigurător penal, în perioada imediat următoare.

La data de 2 octombrie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile faţă de cele trei persoane, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune”,
arată un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Incendiu puternic la o mănăstire din judeţul Constanţa... Directorul unui colegiu din Calafat, răpus de băutură. A fost filmat în timp ce dormea cu capul pe o masă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde în spatele deciziei
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x