Antena Căutare

Tarom suspendă de miercuri, de la ora 12.00, toate cursele interne pentru 14 zile, iar de joi zborurile spre şi dinspre Franţa şi Germania

Compania naţională de transport aerian Tarom a anunţat că începând de miercuri, de la ora 12.00, suspendă operarea pe cursele interne pentru următoarele 14 zile, iar de joi va suspenda operarea în Franţa şi Germania, pentru cel puţin 14 zile. Zborurile către Franţa şi Germania sunt suspendate în conformitate cu prevederile Ordonanţei militare nr.3.

”Dragi pasageri, ca urmare a noilor restricţii impuse pentru limitarea răspândirii infectarii cu Covid-19 la nivelul companiei s-au luat următoarele măsuri: începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00 (ora aterizării), am ales să suspendăm operarea pe cursele interne pentru următoarele 14 zile; începând cu data de 26 martie 2020 vom suspenda operarea în Franţa şi Germania, pentru cel puţin 14 zile”, arată un comunicat publicat de companie pe contul de Facebook.

Toţi pasagerii afectaţi de suspendarea acestor curse pot opta pentru reprogramarea pe date ulterioare a călătoriilor fără penalizare sau rambursarea integrală a biletelor/tronsoanelor neutilizate.

”Pentru efectuarea modificărilor vă rugăm să contactaţi agentul emitent sau orice agenţie Tarom. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat dar şi pentru răspunsul cu întârziere la solicitările dumneavoastră. Având în vedere numărul foarte mare de solicitări din această perioadă, deşi personalul suport a fost suplimentat, va dura o perioadă până când se va da curs tuturor solicitărilor”, precizează compania.

Ordonanţa Militară numărul 3 prevede că, începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României, se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi Germania şi din Franţa şi Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.

Articolul continuă după reclamă

Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi autorizărilor tehnice necomerciale.

Comisia Europeană a anunţat în februarie că a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, planul României de a acorda un împrumut temporar în valoare de aproximativ 36,7 milioane euro (aproximativ 176 de milioane lei) companiei aeriene de stat Tarom.

Compania aeriană se confruntă cu un deficit acut de lichidităţi din cauza creşterii puternice în ultimii ani a costurilor sale de exploatare ca urmare a îmbătrânirii flotei sale. În absenţa ajutorului, Tarom nu va mai fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile de plată şi să îşi menţină activitatea, preciza CE la acea dată.


Sursa : news.ro

Anchetă epidemiologică la un centru privat de dializă din Bucureşti, după confirmarea a 9 cazuri de infectare cu coronav... Restricţiile privind circulaţia persoanelor în afara locuinţei au intrat în vigoare. Cei peste 65 de ani pot ieşi în in...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce te relaxezi mai repede într-o cameră de hotel decât în propria locuință, chiar dacă este mai mică. Explicația surprinzătoare
De ce te relaxezi mai repede într-o cameră de hotel decât în propria locuință, chiar dacă este mai mică....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 12 noiembrie 2026: 4,5 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,56 milioane de lei la Joker în joc
Rezultate LOTO - Joi, 12 noiembrie 2026: 4,5 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,56 milioane de lei la Joker în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x