Antena Căutare

Un al doilea marinar de pe pescadorul turcesc prins la braconat de poliţiştii de frontieră a fost arestat preventiv

Un al doilea marinar de pe pescadorul turcesc care a fost prins la braconat, în urmă cu zece zile, de poliţiştii de frontieră, a fost arestat preventiv. În acest dosar a mai fost arestat preventiv comandantul ambarcaţiunii.

Un al doilea marinar de pe pescadorul turcesc care a fost prins la braconat, în urmă cu zece zile, de poliţiştii de frontieră, a fost arestat preventiv. În acest dosar a mai fost arestat preventiv comandantul ambarcaţiunii.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră, coordonaţi de procurorul învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au continuat cercetările faţă de ceilalţi marinari, cetăţeni turci, care au fost internaţi în spital şi s-au aflat la bordul pescadorului desfăşurând activităţi de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României.

Miercuri, unul dintre marinari, cetăţean turc, în vârstă de 45 de ani, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.

În 20 mai, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în Marea Neagră un pescador turcesc aflat la braconat în Zona Economică Exclusivă a României.

Articolul continuă după reclamă

Echipajul pescadorului, format din 8 marinari, nu s-a supus somaţiilor legale ale poliţiştilor de frontieră şi a încercat să scape de urmărirea navelor PFR, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au folosit gradual armamentul de la bordul navei, reuşind astfel oprirea pescadorului turcesc, echipajul fiind transferat la bordul uneia dintre navele P.F.R. Trei marinari turci au fost atunci răniţi uşor, fiind duşi la spital pentru îngrijiri medicale. Pescadorul s-a scufundat.

În cauză, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, fac cercetări pentru „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie”,”pescuit ilegal şi pescuit neraportat al calcanului”, „distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia”, „conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător”, „pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”. În această cauză, comandantul ambarcaţiunii a fost arestat preventiv în 22 mai.

Sursa: News.ro

Accident grav la un liceu din Curtea de Argeș! O elevă de 17 ani a fost călcată de o mașină în curtea liceului... Un medic a fost bătut pe holul unui spital din Neamț! Momentul a fost filmat! Atenție, imagini tulburătoare! - Video...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor câștigătoare
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x