Antena Căutare

Un băiat de 13 ani, din Deva, muşcat de viperă în faţa blocului, a fost dus la spital, în Timişoara

Un băiat de 13 ani din Deva a fost muşcat de o viperă, în timp ce se juca în faţa blocului. A fost dus de urgenţă la spital unde i s-a administrat ser antiviperin, apoi a fost transferat la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Un băiat de 13 ani din Deva a fost muşcat de o viperă, în timp ce se juca în faţa blocului. A fost dus de urgenţă la spital unde i s-a administrat ser antiviperin, apoi a fost transferat la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Potrivit medicilor, pacientul s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Deva, joi seară, în jurul orei 22.30.

„Pacientul, în vârstă de 13 ani, s-a prezentat la UPU în jurul orei 22.30. Având în vedere simptomele, se presupune că a fost muşcat de viperă de un deget, i s-a administrat ser antiviperin şi a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu din Timişoara. Este foarte important ca hunedorenii să cunoască pericolul pe care îl reprezintă viperele în această perioadă, modalităţile de prevenire a atacului acestora şi care sunt primele măsuri de ajutor care trebuie luate în caz de muşcătură. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgenţă”, a declarat Delia Băda, manager al SJU Deva.

Şi Consiliul Judeţean Hunedoara, instituţia în subordinea căreia funcţionează Spitalul Judeţean Deva, a subliniat, într-un comunicat de presă, că unitatea sanitară are în stoc ser antiviperin.

Articolul continuă după reclamă

”Având în vedere atenţionarea cu privire la prezenţa pe teritoriul judeţului Hunedoara a viperei comune (v. berus), care deţine un puternic venin, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, informează populaţia că unitatea are în dotare ser antiviperin pentru a interveni de urgenţă”, se arată în comunicat.

În cazul unei muşcături de viperă, pacientul trebuie transportat de urgenţă la spital pentru administrarea serului antiviperin. Efectele unei muşcături de şarpe veninos variază în funcţie de vârstă, condiţia fizică şi starea de sănătate a victimei.

Sursa : news.ro

Vremea pe șapte zile: Val de caniculă în România, scăderi bruște de temperatură... Bărbatul care l-a înjunghiat cu un cuţit, în picior, pe un poliţist din județul Tmiș, reținut pentru 24 de ore...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 13 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,48 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3 milioane de euro
Rezultate Loto, 13 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,48 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce obișnuia să mănânce Elvis Presley la restaurantul său preferat. Preparatul se servește și astăzi, după aproape 70 de ani
Ce obișnuia să mănânce Elvis Presley la restaurantul său preferat. Preparatul se servește și astăzi, după...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x