Un jandarm a lovit, luni, un elev într-un liceu din judeţul Giurgiu, unde avea loc examenul de bacalaureat, agentul depunându-şi demisia miercuri dimineaţă. Jandarmeria Română a anunţat că a dispus un control în acest caz.
"Astăzi dimineaţă (miercuri -n.r.) ne-au fost arătate nişte imagini în care un subofiţer loveşte un elev. Luni, la liceul "Tiu Dumitrescu" din oraşul Mihăileşti a avut loc evenimentul. Jandarmeria asigura măsurile de ordine şi linişte publică la bacalaureat şi a spus că le-a atras atenţia unor elevi că fac zgomot, iar un elev i-a adresat injurii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicoleta Beianu, purtător de cuvânt Jandarmeria Giurgiu.
Părinţii elevului au depus plângere, care a fost declinată la Parchetul Militar, iar subofiţerul, care lucrează în Jandarmerie din 2005 şi are în jur de 40 de ani, şi-a prezentat demisia miercuri dimineaţă, potrivit sursei citate.
Jandarmeria Română a anunţat că a dispus un control în acest caz.