Antena Căutare

Un tren de metrou, blocat între stații din cauza degajării de fum. A fost nevoie de intervenția ISU. În ce stare sunt călătorii

Un tren de metrou a staționat între stația Universitate și Piața Romană în această dimineață, blocând circulația subterană. Motivul staționării a fost degajarea de fum.

Update ora 13:25

Incendiul de la metrou a fost stins de pompierii ISU în jurul ora 09.30. Toți călătorii aflați în tren se află în afara oricărui pericol, deși unii dintre aceștia au avut nevoie de îngriji medicale după ce au făcut atacuri de anxietate și au suferit din cauza panicii create la metrou.

Potrivit declarațiilor lui Raed Arafat, circulația pe magistrala 2 s-a reluat, iar trenurile de metrou au intrat din nou în mișcare, după ce s-au făcut verificări. Trenul care a prezentat defecțiuni tehnice a fost scos din circulație.

Şeful DSU Raed Arafat a mai precizat că au fost evacuate 172 de persoane, iar 25 dintre acestea au fost consultate de specialiști. De asemenea, doi dintre călătorii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Știre în curs de actualizare

Potrivit informațiilor Metrorex, un tren de metrou a staționat între stația Universitate și Piața Romană. Pasagerii au fost evacuați de urgență și a fost nevoie de intervenția echipajului ISU. Se pare că instalația a luat foc din cauza unei defecțiuni tehnice.

Cei aflați la fața locului au declarat că nu există flacără deschisă, ci doar degajări de fum gros.

Degajări de fum la metrou

„Metroul este pe tunel, la o distanță de aprox. 20-30 m de peron. Din datele furnizate nu sunt victime”, informează ISUBIF.

Între timp, trenul de metrou a fost deconectat de la alimentarea cu energie electrică. Datorită evacuării rapide a pasagerilor nu există victim.

“Acționează 8 autospeciale de stingere, SMURD, Detașamentul Special de Salvatori”, mai transmite ISU.

Călătorii au ieșit speriați de la metrou și au încercat să găsească cât mai rapid o soluție pentru a se deplasa către locurile de muncă, școli și grădinițe.

„Metrorex informează că astăzi, 24.05.2022, începând cu ora 8:50 , circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfășoară cu dificultate din cauza unei defecțiuni tehnice identificată la un tren care a plecat din stația Piața Romană către Berceni. În urma defecțiunii, trenul va fi retras din circulație pentru analiză și remediere. Între timp se iau toate măsurile pentru ca circulația pe Magistrala 2 să se reia în condiții normale. Metrorex prezintă scuze călătorilor pentru disconfortul creat”, se arată în comunicatul oficial Metrorex.

S-a deschis o nouă plajă în România. Unde este situată și cum arată locurile de cazare, chiar pe malul apei... Ce spune Raed Arafat despre incidentul de la metrou. Sute de pasageri au urlat după ajutor, iar mulți au intrat în atac ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din California. Ce va construi
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea arsurilor
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x