Antena Căutare

UPDATE / Bugetarii, din nou in strada: Incidente cu scutierii la Vaslui

UPDATE: Circa 200 de persoane din cele aproape 1.500 care s-au adunat vineri dimineata in Piata Civica din centrul orasului Vaslui au fortat intrarea in sediul Prefecturii. Oamenii au fost opriti de jandarmi, care au format un cordon in fata institutiei. Incidentul s-a produs in jurul orei 11:30. Un grup de manifestanti a incercat sa intre in sediul Prefecturii, insa fortele de ordine au impiedicat accesul, creandu-se astfel o busculada. In interiorul institutiei de afla alti circa 30 de scutieri, care sunt pregatiti pentru a interveni in cazul in care situatia scapa de sub control. La protestul din Vaslui participa pensionari, cadre didactice, politisti, angajati in sistemul sanitar si administratie.

Foto: Paul Chirila

Nemultumiti de masurile de austeritate, bugetarii sunt din ce in ce mai hotarati sa isi ceara drepturile si ies cu miile in strada. Astazi au loc proteste in toate marile orase ale tarii. 3.500 de persoane participa la un miting de protest in fata prefecturii Teleorman, iar alte cateva sute de oameni vor protesta in fata prefecturii Timis. De asemenea, peste 500 de oameni protesteaza la Vaslui.

Protestatarii au huiduit Guvernul si joi, iar unii dintre ei au incendiat afise electorale cu Traian Basescu.

La Brasov, protestul s-a lasat cu o busculada. Sindicalistii au fortat intrarea in sediul Prefecturii si s-au imbrancit cu fortele de ordine.

Protest zgomotos au facut si prahovenii. Profesori, cadre medicale, actori, elevi si pensionari s-au adunat in fata Prefecturii din Ploiesti si au blocat mai bine de o ora traficul in zona.

Aceeasi atmosfera agitata a fost in Neamt, Iasi, Satu Mare, Arad, Deva, Sibiu sau Mehedinti. Peste tot au iesit sindicalisti si pensionari revoltati de masurile guvernului.

Si la Constanta au fost proteste, dar nu de strada. Judectorii si grefierii de la Tribunalul Constanta au decis ca de acum inainte vor opri procesele timp de de doua ore, zilnic.
Judecatorii din Constanta ameninta ca intra in greva generala pe termen nelimitat, daca li se va taia un sfert din salariu.

Articolul continuă după reclamă
Modificarea sistemului de compensare ar putea scumpi medicamentele intre 40 si 90%... Vreme capricioasa in weekend. Vezi prognoza meteo...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Astăzi este ultima ta zi de lucru”. Mailul primit la 6 dimineața de angajații unui gigant tech. Ce se întâmplă la Oracle
„Astăzi este ultima ta zi de lucru”. Mailul primit la 6 dimineața de angajații unui gigant tech. Ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O văduvă a pierdut 6 milioane de dolari după ce s-a îndrăgostit de un bărbat plătit să-i țină companie. Cazul a ajuns în instanță
O văduvă a pierdut 6 milioane de dolari după ce s-a îndrăgostit de un bărbat plătit să-i țină companie....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x