Antena Căutare

Va avea loc schimbarea la față a Muzeului de Istorie! Când încep lucrările și ce li se pregătește românilor?

​O echipa de arhitecţi români a câştigat concursul pentru schimbarea la faţă a Muzeului de Istorie.

O echipa de arhitecţi români a câştigat concursul pentru schimbarea la faţă a Muzeului de Istorie.

Lucrările de reabilitare vor începe, cel mai devreme, peste doi ani. Iar la final, bucureştenii se vor putea plimba nestingheriţi prin curtea interioară a instituţiei, pentru că aceasta va fi deschisă permanent publicului.

Câştigătoarea concursului pentru schimbarea la faţă a Muzeului de Istorie este o echipă de arhitecţi din România care a propus ca instituţia să cedeze curtea interioară oraşului. Adică să o transforme într-un spaţiu deschis, care să-i atragă pe oameni să descopere mai mult din colecţii.

Însă vor mai trece ani buni până când planul va deveni realitate. Urmează negocieri cu proiectatul şi stabilirea constructorului. Dificilă va fi şi mutarea colecţiilor, pentru a putea începe lucrările. Nu se ştie încă unde vor fi duse acestea.

Reabilitarea Muzeului Naţional de Istorie va costa peste 100 de milioane de euro. O parte din bani ar putea veni de la Banca Europenă pentru Reconstrucţie. Concursul pentru schimbarea la faţă a Muzeului de Istorie a fost organizat de Ordinul Arhitecţilor din România. A atras, în total, 37 de proiecte, din care 19 din străinătate. De altfel, pe locul al 2-lea s-a clasat o firmă spaniolă, arată cei de la b365.ro.

Lucrarea unui pictor român, vândută cu nouă milioane de dolari! Cum arată opera?... Își vinde versurile ca să plătească operațiile! Un supraviețuitor al incendiului de la Colectiv a lansat un volum de poe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x