Antena Căutare

Veste uriaşă pentru toţi părinţii. Statul oferă 450 de lei pentru fiecare copil

Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii propun introducerea de anul viitor a unui ajutor pentru mamele care provin din medii defavorizate, iar trusoul pentru nou-născuţi reprezintă o nouă măsură de susţinere a mamelor cu risc social sau din grupuri vulnerabile.

Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii propun introducerea de anul viitor a unui ajutor pentru mamele care provin din medii defavorizate, iar trusoul pentru nou-născuţi reprezintă o nouă măsură de susţinere a mamelor cu risc social sau din grupuri vulnerabile.

Prin acest program, care va fi notificat Comisiei Europene, se urmăreşte sprijinirea persoanelor defavorizate prin distribuirea de alimente şi asistenţă materială de bază.

Introducerea noii măsuri este argumentată şi prin experienţa Finlandei, ţară care implementează un astfel de program încă din anul 1938, program care, împreună cu controalele periodice pre şi post-natale, a condus la o rată a mortalităţii infantile în Finlanda de doar 1,8 la mie în 2013.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au semnat o scrisoare comună adresată ministrului Fondurilor Europene, Dragoş Dinu, prin care propun introducerea unei măsuri noi de susţinere a mamelor aparţinând grupurilor vulnerabile, respectiv „Trusoul pentru nou-născuţi”. Propunerea vizează introducerea măsurii în Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 – 2020. Modificarea, care urmează să fie trimisă Comisiei Europene, are drept obiectiv sprijinirea persoanelor defavorizate prin distribuirea de alimente şi asistenţă materială de bază.

Articolul continuă după reclamă

„Acordarea trusoului pentru nou-născuţi va fi un real sprijin pentru familiile vulnerabile, asigurându-le un minim necesar creşterii şi îngrijirii copilului în primul trimestru de viaţă, igiena, dar şi securitatea acestuia. De asemenea, măsura ar putea contribui şi la scăderea numărului de copii abandonaţi în maternitate, precum şi a numărului de decese în primul an de viaţă al copilului, asigurându-se monitorizarea stării de sănătate de către medicul de familie şi de către asistenţii medicali comunitari”, spun specialiștii de la cele două ministere.

În următorii patru ani, 120.000 de mame ar putea beneficia de acest trusou

Trusoul pentru nou-născuţi se acordă pentru fiecare naştere, în maternitate, pentru mamele cu risc social sau din grupuri vulnerabile, identificate de asistentul social sau persoana cu atribuţii de asistenţă socială din maternitate.

În total, 120.000 de mame în situaţii de risc şi excluziune socială ar putea pleca din maternitate, în următorii patru ani, cu un kit care să le permită să aibă o mai bună grijă de bebeluşii lor. Cutia trusoului va putea fi folosită ca pat, iar kit-ul va mai conţine scutece, haine, ghid de informare pentru mame, inclusiv pentru alăptat.

Valoarea estimată a trusoului este de 450 de lei, iar lista finală a conţinutului va fi decisă de un grup de experţi de la Institutul Mama şi Copilul.

Habar nu ai la ce pericol major te expui, când apeşi butonul liftului! Ai putea regreta amarnic gestul... Care este semnificația numelui EMANUEL, purtat de eroul de șase anișori care şi-a salvat surorile din flăcări. Spune-mi ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vecinii gălăgioși pot fi amendați și în afara orelor de liniște. Ce spune legea și unde poți face reclamație
Vecinii gălăgioși pot fi amendați și în afara orelor de liniște. Ce spune legea și unde poți face reclamație
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Rusia angajează nord-coreeni la fabricile de drone: 12 ore/zi, pentru 2,50 dolari/oră. Regimul de la Phenian încasează 90% din salariu
Rusia angajează nord-coreeni la fabricile de drone: 12 ore/zi, pentru 2,50 dolari/oră. Regimul de la Phenian... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Climatizarea serelor de plante exotice din Parcul Drumul Taberei, supravegheată la un cost de 21.500 de euro pe lună
Climatizarea serelor de plante exotice din Parcul Drumul Taberei, supravegheată la un cost de 21.500 de euro pe lună Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
"Sunt mulţi care aşteaptă". De două luni, muncitorii asiatici nu se mai pot angaja în România Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x