Antena Căutare

Video. Porțiunea pietonală a unui pod din Buzău s-a prăbușit pe șosea! Traficul în zonă este blocat

O bucată de 8-10 metri dintr-un pod care supratraversează o şosea din municipiul Buzău s-a prăbuşit, fără să existe victime. Porţiunea destinată circulaţiei pietonale s-a desprins pur şi simplu şi a căzut pe breteaua care duce spre Brăila.

O bucată de 8-10 metri dintr-un pod care supratraversează o şosea din municipiul Buzău s-a prăbuşit, fără să existe victime. Porţiunea destinată circulaţiei pietonale s-a desprins pur şi simplu şi a căzut pe breteaua care duce spre Brăila.

Reprezentanţii IPJ Buzău au anunţat, vineri, că o bucată de 8-10 metri din podul de la Marghiloman s-a prăbuşit pe şosea.

Porţiunea destinată circulaţiei pietonale s-a desprins pur şi simplu şi a căzut. Din fericire, în zonă nu se aflau pietoni sau maşini, nefiind înregistrate victime.

„La faţa locului se află un echipaj de Poliţie pentru monitorizarea traficului şi devierea pe rute ocolitoare. Acolo se aşteaptă reprezentanţi ai instituţiilor responsabile în astfel de cazuri pentru evaluarea şi completarea măsurilor în consecinţă”, a declarant purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Anne Marie Vrapciu.

Cel mai probabil, incidentul s-a produs din cauza infiltraţiilor. Traficul în zonă este blocat.

Podul de la Marghiloman a fost dat în folosinţă în urmă cu 48 de ani. Obiectivul a fost construit în 1970, are 54 de metri lungime şi 10 metri lăţime şi deserveşte circulaţia auto şi pietonală. De când a fost construit nu a trecut prin nicio lucrare amplă de reabilitare, ci doar prin mici reparaţii şi lucrări de întreţinere.

Sursă video: Antena 3

O bucată dintr-un pod care supratraversează o şosea din municipiul Buzău s-a prăbuşit. Nu sunt victime... Un poliţist local din Piteşti a fost reţinut pentru purtare abuzivă după ce a agresat şi a reţinut ilegal un şofer...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor câștigătoare
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x