Antena Căutare

Viteza de circulație a trenurilor se reduce cu până la 30km/h, din cauza caniculei

Viteza de circulație a trenurilor de călători și de marfă se va reduce, pe anumite secții, cu 20-30 km/h față de viteza normală de circulație, pe durate bine determinate, din cauza caniculei, informează CFR SA.

Viteza de circulație a trenurilor de călători și de marfă se va reduce, pe anumite secții, cu 20-30 km/h față de viteza normală de circulație, pe durate bine determinate, din cauza caniculei, informează CFR SA.

"Măsura de reducere a vitezelor de circulație, în anumite intervale de timp în care temperaturile depășesc limitele normale, este obligatorie pentru siguranța traficului feroviar și, de asemenea, este aplicată de toate administrațiile de cale ferată. Este important de menționat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate la nivelul șinei depășesc 50-55 de grade C. În astfel de perioade caniculare, personalul de întreținere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga rețea feroviară, însoțiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor în șina ( etc.) iar, în timpul zilei, viteza de circulație a trenurilor de călători și de marfă se reduce cu 20-30 km/h față de viteza normală de circulație de pe secțiile respective, pe durate bine determinate, astfel încât traficul feroviar să se desfășoare în depline condiții de siguranță", se menționează într-un comunicat al CFR SA.

Meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în zilele următoare

Articolul continuă după reclamă

Județele unde se va aplica această măsură sunt Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, unde au fost anunțate temperaturi de peste de 38-39 de grade, București și alte 32 de județe, unde se vor înregistra temperaturi de 35-37 de grade și disconfort termic accentuat.

Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA, companie care administrează infrastructura feroviară publică, desfășoară o activitate de interes public și contribuie la libera circulație a persoanelor, mărfurilor și a bunurilor în interiorul țării și peste graniță, în condiții ecologice, eficiente și de siguranță.

REZULTATE BAC 2015 EDU.RO. Maria MULLER, o fată de nota 10. Pe linie. ”Am vrut să iau medie mare deși eram deja acceptat... Corturi medicale anticaniculă, amenajate în Capitală. Unde le poți găsi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week SS’27: cinci zile în care moda intră în dialog cu arta, cultura și orașul
(P) Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week SS’27: cinci zile în care moda intră în dialog cu arta, cultura și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x