Antena Căutare

Vizită emoționantă a polițiștilor din Vrancea la trei copii care și-au pierdut mama într-un accident rutier: "Mami nu mai vine niciodată"

"Mama a murit în accident de mașină", au fost cuvintele tatălui spuse celor trei copii, după ce mămica lor a suferit un grav accident rutier. Mami s-a stins și n-a mai venit, de atunci, acasă. Au rămas doar cu tati, iar bărbatul încearcă din răsputeri să țină și locul ei, femeia care îi era soție și pe care o iubea nespus. Înainte de Moș Nicolae, în casa lor a apărut din nou bucuria.

Polițiștii din Vrancea au mers în vizită la o familie nevoioașă | vrancea24.ro

Mai mulți polițiști au mers în vizită la familia din Vrancea, greu încercată de soartă și le-au făcut o bucurie celor mici, mai ales că pe 30 noiembrie, de Sfântul andrei, copiii și-ar serbat și ziua de nume.

"Sâmbătă, 30 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cotești, împreună cu inspectorul de poliție Enache Paula, au vizitat din nou cei trei copii, a căror mamă a decedat în cursul lunii noiembrie 2018, în urma unui accident rutier. Din bonurile donate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea în urma campaniei de donare de sânge din luna octombrie 2019 au fost cumpărate alimente, dulciuri, sucuri și jucării, cu speranţa că darurile oferite le vor aduce un strop de bucurie.

De asemenea, prin bunăvoința unei doamne cofetar din comuna Suraia, copiilor le-a fost oferit și un tort cu ocazia zilei onomastice. Deși nu vor trece niciodată peste durerea pierderii mamei lor, copiii au învățat din nou să zâmbească și au avut de această dată toate motivele să o facă! Polițiștii le-au cântat sărbătoriților ”La mulți ani!”, au povestit, au jucat chiar și câteva jocuri și au plecat astfel cu sufletele încărcate de căldura celor mai frumoase sentimente. Un mic gest al nostru a fost în acea zi TOTUL pentru ei!", se arată în mesajul transmis de IPJ Vrancea.

Vizită emoționantă a polițiștilor din Vrancea la trei copii care și-au pierdut mama într-un accident rutier: "Mami nu mai vine niciodată"

Articolul continuă după reclamă

Imaginile au fost preluate și publicate și pe pagina oficială de Facebook a Poliției Române, unde a fost făcută publică povestea familiei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Bolnavii au aflat adevărul! Noul ministru al Sănătății, declarație controversată! „Nu putem aduce medicamente din tot fe... Descinderi la Spitalul Județean Ilfov, unde a fost descoperit medicul fals care lucra de zece ani. Angajații ar fi întoc...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Românii renunță tot mai mult la jobul clasic. Ce se schimbă când veniturile nu mai vin dintr-un singur salariu
(P) Românii renunță tot mai mult la jobul clasic. Ce se schimbă când veniturile nu mai vin dintr-un singur salariu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 17 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,62 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3 milioane de euro
Rezultate Loto, 17 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,62 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x