Antena Căutare

Calendar catolic 2018. Vladimir Ghika 5 ani de la beatificare Biserica Catolică

Calendar catolic 2018. Vladimir Ghika 5 ani de la beatificare Biserica Catolică. Primul preot român care a slujit atât în rit catolic cât și ortodox. Vladimir Ghika a înființat primul spital și primul serviciu de ambulanță gratuite din România

Vladimir Ghika | colorostariu.wordpress.com

Vladimir Ghika a fost inițiatorul activităților caritabile în țara noastră. Monseniorul Vladimir Ghika a fost un om de caritate și preot catholic roman, fiind ultimul principe al Moldovei și nepotul lui Grigore Alexandru Ghica. Acesta a fost botezat orthodox în 1874 și în 1902 decide să treacă la catolicism. Deși a studiat ani buni în Franța și Italia, absolvind două facultăți, acesta dorește să devină preot.

Despre Vladimir Ghika

Cu toate Papa Pius al X-lea îl sfătuiește să renunțe măcar temporar la idee, iar Ghika devine unul dintre pionierii apostlatului laical. După ce face numeroase acte de caritate în câteva dintre marile orașe ale lumii, Vladimir Ghika revine în țară. Acesta se dedică întru totul actelor de caritate, deschizând primul dispensar gratuit la București, Bethleem Mariae.

Tot el înființează sanatoriul Sf. Vicențiu de Paul care a devenit primul spital gratuit din România. Mai mult decât atât, el pune bazele sistemului de ambulanțe, fiind și fondatorul primei opera catolice de caritate din România. Acesta ajută în timpul războiului balbanic din 1913, sporind serviciile sanitare.

Articolul continuă după reclamă

În Primul Război Mondial, Vladimir Ghika a avut grijă de răniții de război, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de victimele cutremurului de la Avezzano și s-a ocupat de multe misiuni diplomatice. În 1923 acesta a fost sfințit preot de către Cardinalul Dubois, la Paris. La scurt timp după hirotonie, Ghika a primit dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Astfel, el devine primul preot roman biritual din Vechiul Regat.

În 1931, Papa îl numește Protonotar apostolic. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se întoarce în România și le sare în ajutor bolnavilor și săracilor. În 1952 este arestat și închis la Jilava sub acuzația de “înaltă trădare”. Aici este torturat și persecutat, fapte ce duc la încetarea lui din viață în 1954, la vârsta de 81 de ani.

Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika

Pe lângă faptul că a fost preot și om de caritate, datorită studiilor înalte pe care le-a făcut acesta a devenit și un bun scriitor. El a scris “Gânduri pentru zilele ce vin” care a fost tradusă în limba franceză de Doina Cornea. Datorită faptelor sale mărețe ce au îndrumat pe calea cea bună mii de oameni și a vindecat sute, el a fost beatificat de Biserica Catolică pe 31 august 2013.

La 27 martie 2013, Papa Francisc îl declară pe Ghika martir, beatificându-l la 31 august 2013. Anul acesta, pe 31 august, Biserica Catolică celebrează 5 ani de la beatificarea cinstitului preot. Astfel, Vladimir Ghika va fi pomenit în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne.

Sursă foto: colorostariu.wordpress.com, la-croix.com

PANICĂ în Capitală! O femeie a fost accidentată de un tir în zona Doamna Ghica. Traficul este restricționat în zonă... Avertisement de ULTIMĂ ORĂ de la ANAF! Românii pot fi victimele unei FRAUDE. Totul se întâmplă din cauza unor SMS-uri ap...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din California. Ce va construi
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea arsurilor
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x