Antena Căutare

Vremea se răceşte şi apar primele ninsori! Prognoza meteo pentru zilele următoare

Valorile termice prognozate pentru perioada 23 noiembrie - 6 decembrie 2015 vor fi din ce în ce mai scăzute, ajungând la medii maxime de cel mult 9 grade Celsius, în timp ce la munte, la altitudini de 1.400 de metri, se va instala deja iarna, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie.

Valorile termice prognozate pentru perioada 23 noiembrie - 6 decembrie 2015 vor fi din ce în ce mai scăzute, ajungând la medii maxime de cel mult 9 grade Celsius, în timp ce la munte, la altitudini de 1.400 de metri, se va instala deja iarna, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie.

În Banat, în cea mai mare parte a intervalului, valorile termice vor fi apropiate de cele caracteristice în ultima decadă de noiembrie și la începutul lunii decembrie, dar vor fi și zile cu vreme mai rece decât normal. Astfel, în medie, vor fi maxime termice de 5 — 9 grade și minime între zero și 4 grade, iar temperaturi mai scăzute vor fi posibile în perioadele 25 — 26 și 28 — 29 noiembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține relativ ridicată pe parcursul celor două săptămâni de prognoză. Vor fi mai ales ploi, ce pot cumula local cantități de apă mai însemnate, dar temporar vor apărea precipitații mixte.

În Crișana, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de mediile climatologice specifice perioadei, astfel că se vor înregistra medii ale maximelor de 4 — 7 grade și ale minimelor între zero și 4 grade. Vor fi și perioade, cel mai probabil în datele de 25 — 26 și 28 — 29 noiembrie, când sunt estimate temperaturi mai scăzute, ce vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține relativ ridicată de-a lungul intervalului de referință. Vor fi mai ales ploi, ce pot fi moderate cantitativ, dar temporar vor apărea precipitații mixte.

În Transilvania, în intervalul celor două săptămâni de prognoză, sunt estimate temperaturi ce se vor situa în general în jurul celor normale în această perioadă din an, cu maxime de 3 — 7 grade și minime de—3 până la plus două grade, mediat pe regiune. Vor fi, însă, și zile cu o vreme rece, mai ales la sfârșitul primei săptămâni (zilele de 28 și 29 noiembrie). Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, în general moderate cantitativ, va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referință. Vor fi ploi, dar temporar și lapoviță sau ninsoare, în special în zonele perimontane.

Articolul continuă după reclamă

În Maramureș, în cea mai mare parte a intervalului, se vor înregistra valori termice în jurul celor obișnuite în ultima decadă de noiembrie și la începutul lunii decembrie, dar vor fi și zile cu vreme mai rece decât în mod normal. Astfel, în medie, vor fi maxime de 4 — 7 grade și minime cuprinse între minus două și zero grade Celsius. Temperaturi mai scăzute vor fi posibile la sfârșitul primei săptămâni. Precipitațiile vor apărea cu o probabilitate mare pe parcursul întregului interval, dar vor fi slabe sau moderate cantitativ. Vor predomina ploile, temporar fiind de așteptat și precipitații mixte.

În Moldova, mediile valorilor de temperatură se vor apropia de normalul pentru ultima decadă de noiembrie și începutul lunii noiembrie, fiind estimate maxime de 4 — 7 grade și minime de la minus două la plus trei grade. Față de aceste valori mediate pe regiune sunt de așteptat temperaturi mai ridicate în sudul regiunii, dar o vreme ceva mai rece în partea sa nordică. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză când local, mai ales în sud, se pot cumula cantități de apă mai mari. În nord și în dealurile subcarpatice, temporar vor fi și lapovițe sau ninsori, iar în restul regiuni vor predomina ploile.

În Dobrogea, chiar dacă valorile de temperatură vor scădea semnificativ față de intervalul anterior, acestea se vor menține mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă din an, atât ziua când vor fi în medie 8 — 13 grade, dar cu precădere pe timpul nopților când se vor înregistra între 5 și 9 grade. Probabilitatea pentru ploi (în general moderate cantitativ) va fi ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză.

În Muntenia, valorile se vor menține în general mai ridicate decât mediile climatologice specifice la sfârșit de noiembrie și începutul lunii decembrie, cu precădere la valorile nocturne. Astfel, se vor înregistra maxime de 7 — 11 grade și minime între un grad și 6 grade, mediat pe regiune, valori mai mici fiind posibile în perioada 29-30 noiembrie. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

În Oltenia, în intervalul celor două săptămâni de prognoză, sunt estimate temperaturi ce se vor situa în jurul celor normale în această perioadă din an, cu maxime de 6 — 9 grade și minime între zero și 4 grade, mediat pe regiune. Vor fi, însă, și nopți cu o vreme mai rece, cu temperaturi ușor negative. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată, mai ales pe parcursul primei săptămâni de prognoză, când local se vor cumula cantități de apă mai însemnate.

La munte, regimul valorilor termice va fi unul apropiat de cel normal pentru perioada din an în care ne aflăm. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de zero până la două grade Celsius, iar minimele vor fi exclusiv negative, urmând a se situa în general între—7 și—4 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni. La peste 1.400 de metri altitudine vor predomina ninsorile, care temporar pot fi mai consistente, iar la altitudini mai mici vor fi și lapovițe sau chiar ploi. Izolat se va depune polei.

Sursa: agerpres.ro

Salariaţii vor sta acasă pe 30 noiembrie şi 1 decembrie... ”Mi-e poftă să fac bine” continuă pentru construirea celei de a treia case Ronald McDonald...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor câștigătoare
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x