Antena Căutare

ZILE LIBERE 2018. Vestea aşteptată de toţi angajaţii: Este în Monitorul Oficial!

Bucurie mare pentru angajaţii români. Aceştia se pot bucura de o nouă zi liberă, în luna AUGUST! 

Bucurie mare pentru angajaţii români. Aceştia se pot bucura de o nouă zi liberă, în luna AUGUST!

Anul 2018, are 15 sărbători legale, dintre care 11 zile nelucrătoare, care pică în timpul săptămânii.

Adormirea Maicii Domnului 2018, 15 august, pică într-o zi de miercuri. Așadar, angajații care sunt nevoiți și lucreze în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adica ziua lucrată va fi platită dublu sau vor avea liber într-o altă zi aleasa de ei (angajați).

ZILE LIBERE până la sfârşitul anului 2018:

Articolul continuă după reclamă

15 august (miercuri) – Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (vineri) – Sfântul Andrei

1 decembrie (sâmbătă) – Ziua Naţională a României

25 decembrie (marți) – Crăciunul

26 decembrie (miercuri) – a doua zi de Crăciun.

La acestea se adaugă două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Angajatorii au obligația de a acorda aceste zile libere salariaților sau să acorde compensații angajaților care trebuie să se prezinte și în aceste zile la lucru. Salariații care trebuie să lucreze și în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală sunt, în general, angajați ai unor unități medicale, unități de alimentație publică și unități de producție „cu foc continuu”.

Liberele legale nu pot fi incluse în durata concediului anual de odihnă.

1 AUGUST 2018, ziua în care omenirea va EPUIZA toate resursele planetei. Avertismentele specialiștilor sunt extrem de du... PRIMELE DECLARAȚII ale procurorului care anchetează cazul poliţistei care şi-a împuşcat mama şi bebeluşul, iar apoi s-a ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce probleme cu legea
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Renovările la bloc, reguli noi! Ce se schimbă începând cu 25 august 2026 și ce poți modifica fără autorizație
Renovările la bloc, reguli noi! Ce se schimbă începând cu 25 august 2026 și ce poți modifica fără autorizație
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x