Antena Căutare

George Weah, în cea mai grea ”finală” a carierei! Fostul Balon de Aur, la câteva procente de funcția prezidențială în Liberia

George Weah, fostul star al celor de la AC Milan și singurul african câștigător al Balonului de Aur, este la un pas de cea mai grea ”finală” a carierei politice. După rezultatele parțiale oficiale ale alegerilor prezidențiale din Liberia, Weah conduce, însă nu are suficiente procente pentru a câștiga scrutinul decât în turul II.

După numărarea a 33,71% din voturile valabil exprimate, George Weah (51 de ani) are 39,7% din procente, fiind urmat de vicepreședintele în exercițiu al Liberiei, Joseph Boakai, cu 31,2%. Locurile următoare nu au adunat nici măcar 10% din voturi, anunță Comisia Națională a Electorilor (NEC Liberia)

La ora actuală, deși mai sunt 2/3 de voturi de numărat, se preconizează un al doilea tur de scrutin. Dacă niciun candidat nu va obține 50%+1 din voturi, un alt tur de scrutin va avea loc pe 7 noiembrie 2017.

Articolul continuă după reclamă

Pentru Weah, aceasta este cea de-a doua tentativă de a ajunge președinte, după cea din 2005, când a fost învins de Ellen Johnson Sirleaf cu scorul de 60-40% din sufragii.

George Weah a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști africani din istorie. În 1995 a fost numit de FIFA Jucătorul Anului. Tot atunci, acesta a câștigat Balonul de Aur, devenind primul african din istorie cu aceste distincții câștigate. În 1989, 1994 și 1995 a fost numit Fotbalistul African al Anului, iar în 1996 a primit distncția de ”Jucătorul African al Secolului”.

În cariera sa de 14 ani, Weah a jucat la echipe precum Monaco, PSG, AC Milan, Chelsea, Manchester City și Olympic Marseille.

FCSB sau CSA ? Emerich Ienei, omul care a câștigat Cupa Campionilor cu Steaua, a dat verdictul: ”Aceasta a continuatoare... Ieșirea nervoasă din meciul cu Voluntari l-a costat! Alibec, EXCLUS din lotul FCSB pe termen nelimitat. Dică: ”Nu mai ex...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Afacerea cu care soția lui Mircea Rednic l-a întrecut la bani. „Se câștigă foarte bine”
Afacerea cu care soția lui Mircea Rednic l-a întrecut la bani. „Se câștigă foarte bine”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fostul patron din Superliga nu s-a uitat la bani! I-a făcut un cadou de peste 100.000 de euro ispitei de la Insula Iubirii
Fostul patron din Superliga nu s-a uitat la bani! I-a făcut un cadou de peste 100.000 de euro ispitei de la Insula...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x