Antena Căutare

Parteneriat anunţat de FR Handbal: campionatul naţional feminin se numeşte acum Liga Florilor MOL

Federaţia Română de Handbal a anunţat, vineri, un parteneriat cu MOL România, care vizează campionatul naţional feminin. Conform înţelegerii, campionatul se numeşte acum Liga Florilor MOL.

Preşedintele federaţiei, Alexandru Dedu, a declarat că valoarea contractului este de 200.000 de euro. Contractul este valabil până la 31 decembrie.

“Un parteneriat care încununează un drum început acum vreo cinci ani, în care handbalul românesc a fost desfăcut în diferite produse, echipele naţionale, campionatele naţionale, Cupa României, supercupa, produse care au fost branduite, marketate, crescute şi prezentate ca nişte valori ale sportului românesc actual. În momentul de faţă, un produs premium al federaţiei de handbal, liga naţională feminină, Liga Florilor, încheie un parteneriat puternic cu o multinaţională căreia îi mulţumim că se află lângă noi. Sper din suflet să fie un cap de pod al relaţiei noastre (...) Am avut un Consiliu de Administraţie care a validat acest contract şi deja s-a stabilit ca suma de 135.000 de euro să plece către echipe. Jumătate se vor plăti acum, iar cealaltă jumătate în septembrie, pentru că vor fi două echipe care retrogradează, două echipe care urcă", a spus Dedu.

“Suntem onoraţi să devenim partener strategic al Ligii Florilor, care din acest sezon se va numi Liga Florilor MOL. Sunt convinsă că acesta va fi doar începutul unei colaborări extrem de fructuoase”, a afirmat şi Camelia Ene, CEO şi Country Chairman MOL România.

Sursa : news.ro

Articolul continuă după reclamă
Ricky Brabec a câştigat Raliul Dakar la moto. Gyenes a terminat pe 29 la moto şi pe primul loc la “Original by Motul”... Sepsi s-a despărţit de fundaşul Hugo Konongo...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Ianis Hagi a reușit să surprindă pe toată lumea la Mogoșoaia. Jucătorii confirmați s-au reunit pentru antrenamente
Ianis Hagi a reușit să surprindă pe toată lumea la Mogoșoaia. Jucătorii confirmați s-au reunit pentru...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Sabrina Voinea s-a bătut cu o halterofilă la Complexul „Lia Manoliu”: de la ce a pornit conflictul
Sabrina Voinea s-a bătut cu o halterofilă la Complexul „Lia Manoliu”: de la ce a pornit conflictul
Halit Ergenç și Meryem Uzerli, din nou împreună pe micile ecrane după succesul din Suleyman Magnificul. Au trecut 15 ani de la premiera seriei îndrăgite
Halit Ergenç și Meryem Uzerli, din nou împreună pe micile ecrane după succesul din Suleyman Magnificul. Au... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de anunțul divorțului de Rareș Cojoc a ieșit acum la iveală. Foto
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
O cosmeticiană care a stat un an într-o închisoare din Dubai a ajuns acasă. Familia ei spune că n-a avut acces la duș o lună
O cosmeticiană care a stat un an într-o închisoare din Dubai a ajuns acasă. Familia ei spune că n-a avut acces... Antena3.ro
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor useit
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“ BZI
5 luni de naștere care ATRAG SUCCESUL: Ești născut în ele?
5 luni de naștere care ATRAG SUCCESUL: Ești născut în ele? Jurnalul
Scandal la Circul Metropolitan din București, după un spectacol controversat. Tricolorul, folosit în streaptease
Scandal la Circul Metropolitan din București, după un spectacol controversat. Tricolorul, folosit în streaptease Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Guvernul declară situaţie de criză pe piaţa carburanţilor. Măsurile de protecție, valabile şase luni
Guvernul declară situaţie de criză pe piaţa carburanţilor. Măsurile de protecție, valabile şase luni Observator
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x