Antena Căutare

Piţurcă anunţă un nou transfer la CSU Craiova. Fostul selecţioner spune că are emoţii la debutul lui pe banca oltenilor

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că are emoţii la debutul său ca tehnician al formaţiei oltene şi spune că meciul cu FCSB nu este unul special.

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că are emoţii la debutul său ca tehnician al formaţiei oltene şi spune că meciul cu FCSB nu este unul special.

"Am luat un prim contact cu băieţii, a fost din punctul meu de vedere o perioadă foarte bună, în care băieţii s-au antrenat foarte bine şi acest lucru îmi dă mari speranţe că duminică vom avea un meci reuşit, o partidă bună şi sigur ceea ce ne interesează pe noi este victoria. Întâlnim una dintre echipele cu cele mai bune loturi din România, chiar dacă în momentul acesta ocupă un loc din subsolul clasamentului, meciul este deschis oricărui rezultat. Eu zic că avem un atu mare, un avantaj mare, publicul, care este lângă noi şi sunt convins că ne va susţine pe toată durata partidei. Îmi doresc un debut bun la echipă, cu o victorie, sper să se întâmple lucrul acesta. Nu cred că trebuie să fie emoţii, din contră, trebuie să fim fericiţi că stadionul este arhiplin, lumea este dornică de spectacol bun, de rezultate bune. Responsabilitatea mea este mare, deoarece se aşteaptă foarte mult din momentul venirii mele aici, la Craiova. Însă e un meci de fotbal, trebuie tratat ca un meci un fotbal, dar eu vreau să evoluăm cu acel entuziasm de a juca pe un astfel de stadion, în faţa a 30.000 de spectatori. Eu îmi doresc victoria, nu îmi doresc un meci egal, dar să vedem care va fi istoricul partidei, poate după meci aş putea să fiu mulţumit şi cu un egal, poate nu aş fi mulţumit, să vedem, dar noi ţintim victoria. Emoţii ai oricând, e normal să fie aşa, eşti om şi e normal să ai emoţii. Dacă nu ai emoţi nu poţi să realizezi ce doreşti să realizezi. Vor fi emoţii, am avut la fiecare meci, indiferent de numele echipei. Emoţiile sunt inerente, dar în acelaşi timp sunt fericit că voi participa la jocul care urmează să se dispute duminică. În mare, este conturată echipa, mai sunt două, trei posturi pe care le vom decide în următoarele zile. Sunt probleme la echipă în acest moment din cauza accidentărilor, pentru că jucătorii importanţi nu pot intra pe teren din cauza accidentărilor, Bancu, Koljici, Ioniţă s-a accidentat la ultimele antrenamente. Însă asta nu e o problemă, lipsesc jucători importanţi, dar nu contează, ceilalţi jucători trebuie să se ridice la nivelul lor. Nu e un meci neapărat special, toate meciurile sunt importante pentru mine. E doar începutul campionatului, acumularea de puncte este extrem de importantă, este un meci ca oricare altul din acest campionat. Să aduni puncte în astfel de meciuri este foarte important. La fel de important este faptul că FCSB este unde este şi dacă nici ei nu acumulează puncte, am scăpa de o echipă foarte bună care s-ar putea bate cu noi pentru primele locuri", a declarat Piţurcă.

Fostul selecţionar a precizat că atacantul Goran Zakarici, fost la Partizan Belgrad, este foarte aproape de a semna un contract cu Universitatea Craiova.

"Am adus patru jucători, pe aceştia i-am dorit, vom mai vedea în perioada care urmează (n.r. - dacă vor mai fi aduşi alţii), depinde foarte mult de băieţi, de cum se vor prezenta, cum vor aborda jocurile. Eu mi-aş dori să rămân cu acest lot de jucători, să avem reuşite, să avem rezultate, fiindcă absolut toţi băieţii îmi plac. Mai sunt anumite probleme (n.r. - cu transferul lui Goran Zakarici), dar în general cluburile s-au înţeles, jucătorul s-a înţeles cu clubul lui, eu zic că în proporţie de 90 la sută se va rezolva acest lucru", a adăugat el.

Articolul continuă după reclamă

Victor Piţurcă va debuta ca antrenor al CS Universitatea Craiova duminică, de la ora 21.00, pe teren propriu, cu FCSB, în etapa a IX-a a Ligii I.

Sursa : news.ro

FRF are alocate 232 de bilete pentru suporterii români la meciul din Insulele Feroe... Programul etapei a X-a a Ligii I: FCSB – CFR Cluj, la 22 septembrie, de la ora 20.30...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x