Antena Căutare

RETROSPECTIVĂ 2019: Dopajul - Rusia exclusă patru ani; Cazul jucătoarelor de la Corona Braşov

La 9 decembrie, Rusia a fost suspendată de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) timp de patru ani de la toate competiţiile sportive majore. Dar în ceea ce priveşte România, cel mai răsunător caz a fost cel al handbalistelor de la Corona Braşov, unde 17 jucătoare au încălcat prevederile antidoping, prin folosirea unei proceduri interzise de oxigenare a sângelului cu terapie laser.

La 9 decembrie, Rusia a fost suspendată de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) timp de patru ani de la toate competiţiile sportive majore.

Acest lucru înseamnă că drapelul Rusiei şi imnul naţional nu vor fi permise la competiţii ca Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, JO de iarnă din 2022 de la Beijing şi Cupa Mondială de fotbal din Qatar, din 2022.

Sportivii care pot dovedi că nu sunt implicaţi în scandalul de dopaj care a afectat sportul din Rusia vor putea concura sub steag neutru.

Decizia Comitetului Executiv al WADA a fost luată în unanimitate, la o reuniune de la Lausanne, în Elveţia, după ce Rusada, agenţia naţională antidoping, a fost declarată neconformă pentru manipularea datelor de laborator ale probelor înmânate investigatorilor, în ianuarie 2019.

Articolul continuă după reclamă

"Lista completă a recomandărilor (n.r. - de sancţiuni ale Comitetului de verificare a conformităţii) a fost aprobată în unanimitate (n.r. - de cei 12 membri ai Comitetului Executiv al WADA). Asta înseamnă că sportivii ruşi, dacă vor să participe la Jocurile Olimpice sau Paralimpice sau la orice altă competiţie sportivă majoră care figurează în recomandări, trebuie să demonstreze că nu sunt implicaîi în programul de dopaj descris de rapoartele McLaren sau că eşantioanele lor nu au fost falsificate", a declarat purtătorul de cuvânt al WADA, James Fitzgerald.

Printre alte măsuri adoptate luni de WADA figurează interdicţia pentru patru ani de a organiza competiţii mondiale (JO şi campionate mondiale).

Decizia WADA a fost contestată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de către agenţia antidoping rusă (Rusada). În principiu, apelul suspendă decizia WADA şi sancţiunile nu vor fi aplicate decât atunci când vor fi confirmate de TAS.

Rusada a fost nevoită să dea probele Agenţiei Mondiale Antidoping ca o condiţie a reintergării din 2018, după trei ani de supendare pentru scandalul de dopaj sistematizat, cu acordul autorităţilor de stat.

Sancţiunea de luni este consecinţa falsificării datelor controalelor antidoping furnizate de Rusia agenţiei mondiale, la începutul anului. Experiţii în informatică la care a apelat WADA au descoperit că sute de rezultate suspecte au fost şterse dintre cele trimise agenţiei mondiale, între decembrie 2018 şi ianuarie 2019, chiar înainte de livrare.

La JO de iarnă de la Pyeongchang, 168 de sportivi ruşi au concurat sub steag neutru, Rusia fiind suspendată după scandalul de la JO de la Soci, din 2014.

Rusia este suspendată de la competiţiile atletice din 2015.

În ciuda sancţiunii primite, Rusia va putea evolua la Campionatul European de fotbal din 2020, la care oraşul Sankt Petersburg este gazdă, deoarece competiţia organizată de UEFA nu este considerată ca fiind una "majoră".

Sancţiunea este consecinţa falsificării datelor controalelor antidoping furnizate de Rusia agenţiei mondiale, la începutul anului. Experţii în informatică la care a apelat WADA au descoperit că sute de rezultate suspecte au fost şterse dintre cele trimise agenţiei mondiale, între decembrie 2018 şi ianuarie 2019, chiar înainte de livrare.

CRONOLOGIA EVENIMENTELORL LEGATE DE DOPAJ ÎN 2019:

IANUARIE

Un ciclist american în vârstă de 90 de ani va fi deposedat de un titlu obţinut vara trecută, deoarece a încălcat regulamentele antidoping. El susţine că a fost depistat pozitiv pentru că a consumat carne contaminată, relatează bbc.com.

Carl Grove a primit un avertisment public pentru încălcarea regulamentelor antidoping. El a fost depistat pozitiv cu epitrenbolon, un metabolit al trenbolonului, la un control făcut la 11 iulie 2018, după campionatele SUA pentru seniori, unde a stabilit un record mondial. Grove, cel mai în vârstă participant la concurs, a câştigat în iulie medalia de aur la categoria 90-94.

Luptătorul Davit Modzmanashvili, medaliat cu argint la JO-2012, a fost depistat pozitiv după reanalizarea eşantioanelor

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat că luptătorul uzbec Davit Modzmanashvili, medaliat cu argint la JO de la Londra, a fost depistat pozitiv după reanalizarea eşantioanelor de la competiţia din 2012.

Modzmanashvili s-a clasat la JO din 2012 pe locul doi la lupte libere, la categoria 120 kg. Sportivul a fost însă depistat pozitiv cu dehidroclormetiltestosteron după ce eşantioanele de la Londra au fost reanalizate. El a fost descalificat şi va trebui să înapoieze medalia.

Suspendarea campioanei olimpice la maraton, Jemima Sumgong, mărită la opt ani

Suspendarea pe patru ani a campioanei olimpice la maraton, Jemima Sumgong, a fost dublată, astfel că acum este valabilă până în 2025, a anunţat Comisia de Integritate a IAAF, potrivit Reuters.

Sumgong a fost pedepsită pentru că a oferit informaţii false atunci când se apăra după sancţiunea iniţială. Iniţial, sportiva a fost suspendată patru ani de Agenţia Antidoping Kenyană, în 2017, după ce a fost depistată pozitiv cu eritropoietină.

FEBRUARIE

TAS a decis suspendări de doi până la opt ani în cazul a 12 atleţi ruşi

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţatcă 12 atleţi ruşi, între care şi campionul olimpic din 2012 la săritura în înălţime, Ivan Uhov, au primit suspendări pentru dopaj de doi până la opt ani, relatează AFP.

TAS, care a judecat ca primă instanţă, ca urmare a suspendării Federaţiei Ruse de Atletism, a suspendat-o şi pe Svetlana Şkolina, campioana mondială din 2013 la săritura în înălţime.

Ivan Uhov şi Svetlana Şkolina au fost suspendaţi patru ani. Toate rezultatele obţinute de cei doi în perioada 16 iulie 2012 – 31 decembrie 2015 au fost anulate.

Schi nordic: Reţea de dopaj destructurată, cinci sportivi arestaţi

Cinci sportivi din Austria, Kazahstan şi Estonia au fost arestaţi la Campionatul Mondial de schi nordic de la Seefeld, în cadrul unei operaţiuni a poliţiei de destructurare a unei reţele de dopaj.

Operaţiunea poliţiei a vizat o reţea germană suspectată că timp de mai mulţi ani a pus în practică dopajul sangvin. În centrul reţelei s-ar afla un medic specializat în domeniul sportiv.

Au avut loc 16 raiduri, în Seefeld şi în Germania, iar în total au fost arestate nouă persoane. Operaţiunea s-a desfăşurat în coordonare cu autorităţile germane. Dintre sportivii arestaţi, doi sunt austrieci, doi estoni şi unul din Kazahstan.

Raidurile au avut loc după o anchetă care a durat mai multe luni.

MARTIE

Un schior specializat în probele de fond, surprins în timpul unei transfuzii sangvine

Poliţia austriacă a dat publicităţii o înregistrare video, în care un sportiv specialist în probele de schi fond a fost suprins în timpul unei transfuzii sangvine.

Autorităţile austrice au declanşat o amplă acţiune împotriva unei reţele organizate de dopaj, intitulată "Aderlass" (n.r. - sângerare). Cinci sportivi au fost reţinuţi în zona în care se desfăşoară Campionatele Mondiale de schi nordic de la Seefeld. În paralel, poliţia germană a operat arestări la Erfurt, în Turingia.

Dieter Csefan, ofiţer federal austriac al poliţiei criminale, a dezvăluit că unul dintre cei cinci sportivi reţinuţi a fost prins în timpul unei transfuzii sangvine. Vineri, a fost publicată înregistrarea video care îl prezenta pe schiorul austriac Max Hauke, 26 ani, aflat în plin proces de dopaj.

Numărul 1 mondial la bridge a fost depistat dopat cu testosteron

Geir Helgemo, numărul 1 mondial la bridge, a fost suspendat un an după ce a fost depistat pozitiv cu testosteron, la un control antidoping efectuat în septembrie 2018.

Helgemo, 49 de ani, este născut în Norvegia, dar reprezintă Principatul Monaco în competiţiile de bridge. El a fost controlat pozitiv în timpul unui turneu desfăşurat, la 29 septembrie 2018, la Orlando (Florida).

WBF, Federaţia Internaţională de Bridge, a precizat, într-un comunicat, că Helgemo a încălcat regulamentul antidoping şi a fost suspendat până la 20 noiembrie 2019. El trebuie să achite 3.659 de euro, cheltuieli de judecată.

L uca Mazzoni, portarul echipei Livorno al cărui nume a fost vehiculat în legătură cu Dinamo, a fost depistat pozitiv

Portarul echipei Livorno, Luca Mazzoni, al cărui nume a fost vehiculat de presa italiană în această iarnă în legătură cu Dinamo, a fost depistat pozitiv, astfel că a fost suspendat provizoriu.

Mazzoni a fost găsit dopat cu benzoilecgonină – ecgonină, metaboliţi ai cocainei.

Sportivul a fost supus unui control antidoping la finalul meciului din Serie B Lecce – Livorno, scor 3-2, din 17 februarie. La partida din februarie, Mazzoni a fost schimbat la pauză.

În ianuarie, presa italiană a scris despre Luca Mazzoni în legătură cu FC Dinamo.

Halterofilul Florin Croitoru, depistat pozitiv

Halterofilul Florin Ionuţ Croitoru a fost depsitat pozitiv cu trei steroizi anabolizanţi şi suspendat provizoriu, după reanalizarea eşantioanelor recoltate în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012.

Croitoru obţinuse locul 9 în concursul olimpic de haltere, la categoria 56 de kilograme.

În urma posibilei suspendări, sportivul român de 25 de ani riscă să piardă titlul european din 2013, de la Tirana, la categoria 62 de kilograme, dar şi pe cel din 2014, de la Tel Aviv, la categoria 56 de kilograme.

Croitoru obţinuse la CE-2013 locul 4, dar urcase până pe locul I, după ce primii trei clasaţi au fost depistaţi dopaţi. AP notează că primii opt clasaţi la categoria 62 de kilograme, la CE din Albania, au fost depistaţi pozitiv, în diverse momente ale carierei lor.

Cel puţin 21 de sportivi din opt ţări şi de la cinci discipline, implicaţi în scandalul de dopaj de la Erfurt

Cel puţin 21 de sportivi din opt ţări, de la cinci discipline sportive sunt implicaţi în scandalul de dopaj sanguin de la Erfurt, Germania.

Potrivit parchetului din Munchen, aceşti sportivi sunt bănuiţi că au recurs la transfuzii sanguine cu ajutorul medicului german Mark Schmidt.

"Cinci sporturi sunt afectate, dintre care trei de iarnă", a declarat purtătorul de cuvânt al parchetului, Kai Graber, făra preciza nici numele sportivilor, nici naţionalităţile lor.

Anchetatorii au găsit în cabinetul medicului 40 de pungi cu sânge, care nu au fost încă atribuite în totalitate sportivilor. Faptele de dopaj s-ar fi petrecut între 2011 şi până la ediţia de luna trecută a Campionatelor Mondiale de schi nordic de la Seefeld, Austria.

APRILIE

Jarrell Miller, depistat pozitiv, lupta sa cu Anthony Joshua, anulată

Pugilistul american Jarrell Miller a fost depistat pozitiv, astfel că lupta sa cu britanicul Anthony Joshua, deţinătorul centurilor WBA, IBF, WBO and IBO, programată la 1 iunie 2019, la New York, la categoria grea, a fost anulată.

Miller a fost depistat pozitiv cu substanţa GW1516, care îmbunătăţeşte rezistenţa şi îi ajută pe sportivi să ardă grăsimile. În urma acestui test, Comisia de sport a statului New York a refuzat să-i acorde lui Miller licenţa pentru lupta cu Joshua.

ESPN a notat că Miller a fost depistat pozitiv şi la un al doilea test antidoping, cu o altă susbstanţă, un hormon de creştere, dar informaţia nu a fost deocamdată confirmată.

Americanul de 30 de ani se apără, susţinând că nu a luat nicio substanţă interzisă şi că va cere testarea probei B.

MAI

Dopaj: O atletă rusă care concura sub identitate falsă a fost suspendată 12 ani

Sportiva rusă Ksenia Savina, specialistă în proba de 800 de metri, care a concurat mai mulţi ani sub altă identitate, a fost suspendată 12 ani, deoarece a furnizat documente false pentru a justifica un control pozitiv cu EPO, a anunţat, miercuri, Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU).

Cu un record personal de 1’59’’97 la 800 m, Ksenia Savina a fost afectată de suspendarea Rusiei din noiembrie 2015 pentru un vast scandal de dopaj, care a împiedicat-o să-şi apere şansele în afara frontierei ruse.

Conform presei, Ksenia Savina a reuşit să "ocolească" această suspendare participând în perioada 2016/2018 la competiţii în Europa (Belgia, Franţa, Portugalia, Cehia) sub identitatea unei prietene, fostă atletă ucraineană, profitând de asemănarea lor fizică.

Ksenia Savina neagă acuzaţiile, însă federaţiile rusă şi ucraineană au deschis o anchetă.

Vicecampioana olimpică la 20 km marş, suspendată patru ani după ce a fost depistată pozitiv

Atleta mexicană Maria Guadalupe Gonzalez a fost suspendată patru ani, după ce a fost depistată pozitiv cu trenbolon, un steroid anabolizant,.

Controlată în 17 octombrie 2018 în Mexic, ea va fi suspendată până în noiembrie 2022.

Vicecampioană olimpică la 20 km marş în 2016, la Rio, Gonzalez a câştigat şi medalia de argint la Campionatul Mondial de la Londra în anul următor.

Deşi a fost suspendată, ea îşi va păstra medaliile.

Fostul ciclist italian Alessandro Petacchi, bănuit de dopaj sanguin

Fostul rutier italian Alessandro Petacchi, unul dintre "regii" sprintului în anii 2000, este bănuit că a recurs la dopaj sanguin cu ajutorul medicului german Mark Schmidt, aflat în centrul operaţiunii Aderlass.

Potrivit publicaţiilor Corriere della Sera şi Le Monde, anchetatorii îi reproşează lui Petacchi că a practicat tranfuzii sanguine autologe în sezoanele 2012 şi 2013.

Această practică este interzisă de codul mondial antidoping şi este delict penal în Italia. Ea constă în reinjectarea propriului sânge prelevat anterior pentru a creşte numprul de globule roşii din organism şi pentru a îmbunătăţi transportul de oxigen.

Vicecampioana olimpică la maraton din 2016, suspendată pentru dopaj

Vicecampioana olimpică la maraton din 2016, Eunice Kirwa, din Bahrain, a fost suspendată pentru dopaj.

Kirwa a ocupat şi locul trei la Campionatele Mondiale de la Beijing, din 2017.

Sportiva de 35 de ani este acuzată că a încălcat regulile antidoping, după ce în eşantionele prelevate au fost găsite urme de EPO.

IUNIE

Jevgenij Shuklin, medaliat cu argint la JO-2012, a fost descalificat pentru dopaj

Sportivul lituanian Jevgenij Shuklin, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra, în proba de canoe simplu pe 200 m, a fost descalificat pentru dopaj după reanalizarea eşantioanelor de la competiţia din 2012.

Shuklin a fost găsit dopat cu dehidroclormetiltestosteron.

Lituanianul va trebui să returneze medalia şi diploma de la Londra.

Proba de canoe simplu pe 200 de metri a fost câştigată la JO de la Londra de ucraineanul Iuri Cheban, iar bronzul a fost obţinut de rusul Ivan Ştil. Pe poziţia a patra s-a clasat spaniolul Alfonso Benavides.

Un maratonist kenyan a fost depistat pozitiv cu stricnină

Sportivul Kenyan Felix Kirwa a fost suspendat, miercuri, pentru nouă luni, după ce a fost depistat pozitiv cu stricnină, tonic cardiac şi respirator care în doze mari este otrăvitoare.

Unitatea pentru Integritate în Atletism a precizat că atletul este suspendat până la 14 noiembrie şi descalificat de la maratonul din Singapore, la care a ocupat locul doi, în decembrie 2018.

Felix Kirwa a explicat prezenţa urmelor de stricnină în organismul său prin faptul că a consumat plante medicinale.

Stricnina este o substanţă toxică extrasă din seminţele unei plante tropicale, folosită în medicină ca tonic cardiac şi respirator şi în agricultură pentru stârpirea animalelor mici.

Spre sfârşitul secolului XIX şi la începutul secolului XX, stricnina era folosită în doze mici pentru îmbunătăţirea performanţelor sportive, dar şi ca stimulant în scop recreativ.

IULIE

Jucătoarea de tenis Beatriz Haddad Maia, suspendată provizoriu pentru dopaj

Jucătoarea de tenis Beatriz Haddad Maia, locul 99 WTA, a fost suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv la un control antidoping.

Sportiva în vârstă de 23 de ani a fost controlată pozitiv cu modulatori ai receptorilor selectivi de androgeni (SARMs), cu proprietăţi similare steroizilor anabolizanţi, în urma unui test efectuat la 4 iunie, la Croatia Open.

Ea a fost anunţată la 12 iulie că proba analizată în laboratorul din Montreal este pozitivă, dar suspendarea provizorie a intrat în vigoare la 22 iulie.

Ultimul turneu la care sportiva braziliană a participat a fost cel de la Wimbledon, competiţie la care a fost învinsă în turul al doilea, după ce a jucat în calificări. În turul I, ea a eliminat-o, cu 6-4, 6-4, pe spaniola Garbine Muguruza, câştigătoare în 2017 la All England Club.

Fostul luptător Artur Taimazov a pierdut a doua medalie olimpică de aur pentru dopaj, la reanalizarea probelor

Rusul Artur Taimazov, născut în Oseţia şi care a concurat pentru Uzbekistan, a pierdut a doua medalie olimpică de aur, câştigată la JO-2012, la categoria 120 de kilograme, la lupte libere, după ce probelele ce i-au fost recoltate la Londra au fost reanalizate.

El a fost depsitat pozitiv cu dehidroclormetiltestosteron (turinabol).

În 2016, lui Taimazov i-a fost retrasă medalia de aur cucerită la JO de la Beijing, din 2008, tot pentru un steroid oral.

Artur Taimazov, care este astăzi politician în Rusia, în vârstă de 40 de ani, a rămas cu medalia de aur de la JO din 2004, de la Atena, şi cu argintul câştigat la JO din 2000, de la Sydney.

AUGUST

Un fotbalist din MLS, suspendat zece etape pentru dopaj

Fundaşul Roman Torres de la Seattle Sounders a fost suspendat zece etape după ce a fost depistat pozitiv la un control antidoping efectuat la începutul sezonului.

În acelaşi timp, jucătorului i se va reţine zece la sută din salariul anual.

"Accept rezultatul analizei, care este probabil cauzat de ingestia accidentală a aunui supliment nutriţional contaminat, pe care l-am cumărat din SUA", a declarat jucătorul panamez.

Un baschetbalist american a fost suspendat doi ani, după ce un test antidoping a arătat că este... însărcinat

Baschetbalistul american DJ Cooper, ultima oară la AS Monaco, a fost suspendat doi ani, după ce un test antidoping a relevat că este însărcinat.

În proba lui de urină, care trebuia să arate dacă lua droguri sau nu, a fost descoperit un hormon ce este produs de placentă în timpul gavidităţii. Se pare că jucătorul a înlocuit proba lui de urină cu una aparţinând prieteniei sale, care nu ştia că este însărcinată.

FIBA l-a suspendat doi ani pentru fraudă.

Cooper a părăsit AS Monaco la finalul anului trecut, din motive personale.

În vârstă de 28 de ani, conducătorul de joc a evoluat în campionatul universitar american la Ohio University, apoi a mers în Europa, în liga din Grecia, unde a fost component, printre altele, al echipelor Panathinaikos Atena şi AEK Atena, apoi în liga franceză. El intenţiona să devină eligibil pentru a juca în naţionala Bosniei-Herţegovina.

O voleibalistă chineză, campioană olimpică în 2016, a fost depistată pozitiv şi suspendată patru ani

O voleibalistă chineză, campioană olimpică în 2016, a fost depistată pozitiv cu EPO şi suspendată pentru patru ani, a anunţat agenţia antidoping (Chinada).

Yang Fangxu, în vârstă de 24 de ani, a fost depistată pozitiv în august 2018 la un control în afara competiţiei.

Ea va lipsi de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde chinezoaicele vor încerca să-şi apere titlul.

În finala JO din 2016 de la Rio, Yang Fangxu a înscris trei puncte.

Rusul Evgheni Kuzneţov a fost suspendat patru ani pentru dopaj cu cocaină

Jucătorul de hochei pe gheaţă Evgheni Kuzneţov, component al echipei din NHL Washington Capitals, a fost suspendat patru ani pentru dopaj.

Kuzneţov a fost depistat pozitiv cu cocaină în urma unui control făcut la 26 mai, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă.

Spprtivul rus nu a cerut analiza eşantionului B şi a fost suspendat provizoriu la 13 iunie. “Perioada de ineligibilitate este de patru ani şi se va încheia la 12 iunie 2023”, se arată pe site-ul iihf.com.

Alessandro Petacchi, sancţionat de UCI cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani

Fostul rutier italian Alessandro Petacchi a fost sancţionat de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani pentru încălcarea regulamentului antidoping.

Petacchi a comis în 2012 şi în 2013 încălcări ale regulamentului antidoping constând în folosirea de metode/substanţe interzise.

Cazul s-a concluzionat prin acceptarea consecinţelor prevăzute de Codul Antidoping şi de regulamentul antidoping al UCI.

Petacchi, în vârstă de 45 de ani, a fost sancţionat pentru că a recurs la dopaj sangvin în sezoanele 2012 şi 2013, când concura pentru Lampre.

De-a lungul carierei, italianul a obţinut 152 de victorii, dintre care 48 la competiţii importante.

În luna mai, presa internaţională a scris că Alessandro Petacchi, unul dintre "regii" sprintului în anii 2000, era bănuit că a recurs la dopaj sangvin cu ajutorul medicului german Mark Schmidt, aflat în centrul operaţiunii Aderlass. Tranfuziile sangvine autologe sunt interzise de codul mondial antidoping şi constau în reinjectarea propriului sânge prelevat anterior pentru a creşte numărul de globule roşii din organism şi pentru a îmbunătăţi transportul de oxigen.

SEPTEMBRIE

Atleta Michelle-Lee Ahye a fost suspendată pentru că a ratat trei controale antidoping

Sportiva din Trinidad-Tobago Michelle-Lee Ahye, finalistă a probei de 100 m la Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale, a fost suspendată provizoriu din cauza nelocalizării sale pentru controale antidoping,.

Atleta în vârstă de 27 de ani, locul şase la JO de la Rio la 100 m şi la 200 m, dar şi la CM din 2017, la 100 m, este suspendată din data de 30 august.

Sportivii de nivel înalt au obligaţii stricte cu privire la localizarea lor zilnică pentru a putea fi supuşi unor controale antidoping inopinate. În cazul în care un atlet ratează trei controale antidoping în mai puţin de un an, acesta riscă o suspendare de doi ani.

OCTOMBRIE

Baschetbalistul DeAndre Ayton (Phoenix Suns), suspendat 25 de meciuri pentru dopaj

Baschetbalistul DeAndre Ayton (Phoenix Suns) a fost suspendat 25 de meciuri după ce a fost depistat pozitivi cu un diuretic.

Pivotul de 21 de ani, orginar din Insulele Bahamas, prima alegere la draftul din 2018, a jucat, miercuri, în primul meci al sezonului, cu Sacramento Kings (scor 124-95), în care a reuşit 18 puncte şi 11 recuperări. Suspendarea sa intră în vigoare de la următorul meci, cu Denver Nuggets.

Jucătorul se apără spunând că a consumat ceva fără să ştie ce conţine.

NOIEMBRIE

ANAD precizează că a notificat trei sportive de la Corona Braşov ca fiind suspectate de utilizarea unei metode interzise

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a precizat, marţi, într-un comunicat, că a notificat trei sportive de la clubul de handbal Corona Braşov ca fiind suspectate de utilizarea unei metode interzise.

"Sportivele au fost informate în scris cu privire la drepturile de care beneficiază în gestionarea cazurilor. În ceea ce priveşte informarea publică, procedura de gestionare a cazurilor este reglementată de prevederi stricte din Codul Mondial Anti-Doping şi Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată. În conformitate cu prevederile în vigoare, la momentul rămânerii definitive a unor decizii în aceste cazuri, ANAD va comunica de îndată soluţiile finale, iar aceste informaţii vor include detalii cu privire la: disciplina sportivă, numele persoanelor implicate, metoda interzisă precum şi consecinţele impuse", se arată în comunicatul ANAD.

Mai multe handbaliste de la Corona Braşov, inclusiv trei jucătoare din lotul naţional, Cristina Laslo (23 de ani), Bianca Bazaliu (23 de ani) şi Daria Bucur (20 de ani), ar fi apelat la un tratament cu laser intravenos, procedură interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (WADA). WADA interzice orice formă de manipulare a sângelui.

DECEMBRIE

Corona Braşov, suspendată provizoriu de EHF din competiţiile europene în urma scandalului de dopaj

Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, joi, că a iniţiat procedurile legale împotriva clubului Corona Braşov, de unde 17 jucătoare au încălcat prevederile antidoping, prin folosirea unei proceduri interzise de oxigenare a sângelului cu terapie laser. Clubul a fost şi suspendat din competiţiile europene, unde urma să continue în grupele Cupei EHF, iar jucătoarele vizate nu au drept de joc nici pentru echipele naţionale.

EHF a informat clubul despre măsurile luate şi procedurile iniţiate, conform regulamentelor în vigoare, şi recunoaşte deciziile luate până în prezent de ANAD, care a suspendat 17 jucătoare până în prezent în urma audierilor.

Pilotul de MotoGP Andrea Iannone, supendat provizoriu pentru dopaj

Pilotul italian de MotoCP Andrea Iannone (Aprilia) a fost suspendat provizoriu de Federaţia Internaţională de Motociclism, după ce a fost depistat pozitiv la un test antidoping.

În proba de urină a sportivului, furnizată la 3 noiembrie, cu ocazia Marelui Premiu al Malaysiei a fost descoperit un steroid anabolizant.

Iannone, care a câştigat în 2016 Marele Premiu al Austriei, poate solicita analiza probei B, în prezenţa lui.

Viitorul italianului de 30 de ani în MotoGP este în dubiu. El mai are contract cu Aprilia până la finalul sezonului 2020.

În acest sezon, Andrea Iannone a terminat pe locul 16 în clasamentul piloţilor, cu 43 de puncte, având o evoluţie mai slabă decât cea a coechipierului său, spaniolul Aleix Espargaro, locul 14, cu 63 de puncte. Cel mai bun rezultat al italianului a fost ocuparea locului 6 la MP al Australiei.

Un internaţional român de rugby, suspendat patru ani pentru dopaj

Stephen Hihetah, internaţional român de rugby în 15 şi în 7, a fost suspendat patru ani pentru dopaj

Hihetah, 28 de ani, este născut la Londra din mamă româncă şi este component al naţionalei României de rugby în 7, dar a jucat şi pentru naţionala de rugby în 15.

Jucătorul a fost depistat pozitiv la un control efectuat în februarie, când juca pentru echipa Hull RUFC din liga a doua engleză.

Hihetah a fost testat pozitiv cu metaboliţi de stanozolol, metandienonă şi tamoxifen.

La audierile de la federaţia engleză de rugby, el a susţinut fără succes că a ingerat substanţele interzise din neatenţie. Rugbistul a spus că un prieten i-a dat o băutură în timpul unui program de exerciţii la o sală de gimnastică din Londra, în perioada Crăciunului trecut.

Suspendarea este în vigoare de la 12 iunie şi va fi valabilă până la 11 iunie 2023.

Sursa : news.ro

Uruguayanul Diego Alonso, primul antrenor al echipei lui David Beckham din MLS, Inter Miami... CRONOLOGIE: Emiliano Sala, Niki Lauda, Marieke Vervoort, Jose Antonio Reyes - decesele din sport care au marcat anul 201...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x