Antena Căutare

România urcă în clasamentul FIFA! Franța, noul lider al topului. Pozițiile Serbiei, Muntenegrului și Lituaniei, rivalii din Liga Națiunilor

Federația Internaționă de Fotbal (FIFA) a dat publicității, azi, clasamentul FIFA/Coca-Cola pe luna august, primul după finalul Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia. Deși nu a evoluat în niciun meci oficial sau amical, România, a urcat două poziții și se află pe locul 28 cu 1490 puncte.

Federația Internaționă de Fotbal (FIFA) a dat publicității, azi, clasamentul FIFA/Coca-Cola pe luna august, primul după finalul Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia. Deși nu a evoluat în niciun meci oficial sau amical, România, a urcat două poziții și se află pe locul 28 cu 1490 puncte.

Elevii lui Cosmin Contra au început anul 2018 pe locul 40. Aceasta este cea mai buna clasare a naționalei României din 2016 incoace. Rivalele României din Liga Națiunilor UEFA, competiția care va debuta în toamnă, se clasează sub ”tricolori”:

36 (34). Serbia 1.459
41 (43). Muntenegru 1.440
127 (126). Lituania 1.130

În top 10 al clasamentului FIFA am asistat la schimbări importante. Franța, noua campioană mondială, a urcat pe locul 1, în timp ce Germania, fostul lider, este acum pe locul 15.

Articolul continuă după reclamă

Iată cele mai importante modificări:

Au intrat în top 10: Croatia (locul 4), Uruguay (locul 9) Anglia (6), Danemarca (9)

Au ieșit din top 10: Argentina (11) Chile (12) Germania (15), Polonia (18)

Cea mai spectaculoasă urcare: Rusia (21 de locuri) de pe 70 pe 49

Cea mai abruptă cădere: Egipt (20 de locuri) - de pe 45 pe 65.

Top 30 în clasamentul FIFA/Coca-Cola pe luna august:
1 (7). Franta 1.726 puncte
2 (3). Belgia 1.723
3 (2). Brazilia 1.657
4 (20). Croatia 1.643
5 (14). Uruguay 1.627
6 (12). Anglia 1.615
7 (4). Portugalia 1.599
8 (6). Elvetia 1.597
9 (10). Spania 1.580
9 (12). Danemarca 1.580
11 (5). Argentina 1.574
12 (9). Chile 1.570
13 (24). Suedia 1.565
14 (16). Columbia 1.563
15 (1). Germania 1.561
16 (15). Mexic 1.560
17 (17). Olanda 1.540
18 (8). Polonia 1.538
19 (18). Tara Galilor 1.536
20 (11). Peru 1.535
21 (19). Italia 1.532
22 (25). SUA 1.508
23 (26). Austria 1.502
24 (21). Tunisia 1.498
24 (27). Senegal 1.498
26 (28). Slovacia 1.493
27 (29). Irlanda de Nord 1.492
28 (30). Romania 1.490
29 (31). Irlanda 1.484
30 (32). Paraguay 1.477

Biletul Zilei 16.08.2018! Meciurile spectacol de joi țintesc câștigul... Lovitura zilei pe piața transferurilor în Liga 1! A luat Cupa cu ”U” Craiova și pleacă la o rivală din campionat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x