Antena Căutare

Serena Williams, exemplul unei adevărate campioane: ”În urmă cu 4 luni nu puteam nici să mă mișc. Nu o să mă dau bătută după un eșec”

Adeseori, în presă, un eșec al jucătoarelor de top este văzut ca o ”dramă”, o ”tragedie”, ce mai, un ”sfârșit al lumii”. Astfel a fost catalogat și ultimul meci al fostei lidere WTA, Serena Williams. La Miami Open 2018, Serena a fost eliminată încă din turul I, fiind învinsă clar de Naomi Osaka, revelația sezonului pe terenurile americane.

Serena Williams demonstrează însă că este o mare campioană și în afara terenului. Imediat după meci, legenda tenisului american a oferit o declarație care ne arată de ce a dominat aceasta tenisul pentru o perioadă așa lungă de timp.

”Fiecare turneu reprezintă pentru mine o ocazie pentru a-mi îmbunătăți jocul, astfel încât să pot redeveni cea mai bună. Naomi a jucat astăzi minunat. De la fiecare meci învăț câte ceva. Aștept acum cu nerăbdare să-mi continui progresul cu fiecare turneu.

”Cât despre public, vreau să spun că sunt recunoscătoare fanilor mei cei care continuă să mă susțină la fiecare pas al acestei călătorii incredibile către vârful tenisului” a spus Serena pentru WTA.

Articolul continuă după reclamă

Serena Williams a impresionat și mai mult cu un mesaj postat pe pagina oficială de Instagram, unul în care ține să evidențieze cât de important este pentru ea faptul că poate juca tenis, în condițiile în care acum 4 ani nici nu se putea deplasa.

”În urmă cu 4 luni nu puteam nici măcar să mă mișc până la cutia poștală. ...o că lupt în continuare și voi ajunge la destinație” a spus jucătoarea de 36 de ani.

Serena Williams dezvăluia în urmă cu o lună de zile prin ce momente dramatice a trecut în momentul în care a născut-o pe fiica sa, Alexis Olympia Ohanian, în septembrie.

”Sunt extrem de norocoasă că am supravieţuit. Fiica mea s-a născut prin cezariană, la urgenţe, după ce bătăile inimii i-au scăzut dramatic în timpul contracţiilor. Intervenţia medicilor a decurs bine. Dar ce a urmat la doar 24 de ore după naştere au fost 6 zile de incertitudine.

După cezariană, m-am întors în sala de operaţie, unde medicii au descoperit în abdomenul meu un hematom mare, un cheag de sânge. Când m-am întors acasă la familie, a trebuit să-mi petrec primele șase săptămâni de maternitate în pat. Sunt atât de recunoscătoare că am avut parte de o echipă medicală incredibilă, la un spital cu o aparatură de ultimă generaţie. Au ştiut exact cum să facă faţă acestor răsturnări de situaţie. Dacă medicii n-ar fi fost aşa profesionişti, n-aş mai fi fost aici acum.”, a spus Serena în februarie

ULTIMA ORĂ! Mircea Rednic sau Nicolae Dică ? Gigi Becali a anunțat cine va antrena FCSB din vară... Biletul Zilei 23.03.2018. Căutăm un pont excelent la meciurile amicale de lux din această seară...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x