Antena Căutare

Și ”gladiatorii” fotbalului italian plâng câteodată! Momente de o emoție până la lacrimi. Buffon, Bonucci și Chiellini îl plâng pe Davide Astori

Nicăieri în fotbalul mondial, atunci când vorbim de dăruire, pasiune și sacrificiu nu vedem imagini ca în fotbalul italian. În momentele de luptă, ”gladiatorii” italieni dau totul. Până la limită, iar uneori și dincolo de ea. Dominați tehnic la toate capitolele de Tottenham în meciul din ”optimile” Ligii, cei de la Juventus au recuperat la capitolul dăruire fizică. Chiellini, Buffon și Barzagli au dat totul pe Wembley și s-au calificat.

Acești ”gladiatori” ai fotbalului modern se transformă radical atunci când părăsesc dreptunghiul verde al luptei. Dar mai ales atunci când sunt puși în fața suferinței. Iar în această săptămână, Buffon, Chiellini & co. au fost puși în fața unui moment extrem de dificil. Au trebuit să-și conducă pe ultimul drum un rival, un coleg, dar mai ales un prieten, pe căpitanul Fiorentinei, Davide Astori, decedat inexplicabil în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Pe cei enumerați mai sus, dar și pe mulți alții, i-am văzut în aceste zile cu o durere nemărginită în suflet. Fie că au trăit bucurii pe teren (Juventus a eliminat Tottenham), fie că au trăit decepții (Bonucci și AC Milan au pierdut cu Arsenal), italienii și-au respectat profund omologul de la Fiorentina. Lacrimile lor spun totul despre ceea ce înseamnă respectul în fotbalul italian.

Giorgio Chiellini, imaginea perfectă a sacrificiului unui fotbalist în meciul cu Tottenham a oferit un interviu emoţionant la finalul meciului din Ligă, vorbind despre fostul său coleg Davide Astori.

Articolul continuă după reclamă

Cu lacrimi în ochi, fundașul de fier al lui Juve a explicat prin ce trec el și colegii săi în aceste zile: ”Am plâns de câteva ori. Mereu am crezut în el, pentru că era un jucător fantastic. Este foarte dificil în timpul meciului, deoarece ar trebui să ne gandim la joc, la adversari, nu este uțor. Va fi mereu în inimile noastre. Este dificil, dar trebuie să ne continuăm viața. Pentru noi, în echipa națională, este foarte imporant să fim mereu pozitivi și să zâmbim. Ne-ar plăcea să continuăm să zâmbim și în inimile noastre”, a spus jucătorul la BT Sport.

Aseară, în manșa tur a optimilor de finală din Europa League, AC Milan a pierdut acasă, scor 0-2, meciul cu Arsenal. Aflată pe val în Italia, trupa italiană a părut pierdută în acest meci. La final, Leonardo Bonucci, un alt gladiator al fotbalului contemporan, a izbucnit în lacrimi când a vorbit despre Davide Astori.

”N-am putut să merg la Florența să-l salut și-mi pare rău. Davide era numărul 1 în toate, m-a cutremurat dispariția sa fulgerătoare. Nu am reușit să-mi iau rămas bun, dar îl voi purta mereu cu mine în suflet. E un om mare", a spus plângând căpitanul rossonerilor, care a jucat alături de Astori în "națională".

Primul care a trezit emoție în fotbalul italian a fost legenda Gigi Buffon. La câteva minute după decesul lui Astori, portarul lui Juve a postat un mesaj sfâșietor pe internet.

”Bună, dragă Asto,

De obicei, eu nu-mi exprim public gândurile despre o persoană. Mereu am considerat că frumuseţea şi unicitatea unei prietenii bazate pe respect reciproc şi afecţiune nu ar trebui să fie exploatate sau să ajungă la urechile unor oameni care nu ştiu să respecte asemenea legături.

În cazul tău, simt că trebuie să fac o excepţie, pentru că ai o soţie tânără şi o familie în suferinţă, mai ales fetiţa ta. Ea merită să ştie că tatăl ei a fost, din toate punctele de vedere, o persoană perfectă. Un mare om!

Ai fost cel mai bun exemplu al lumii de odinioară, având valori precum altruismul, eleganţa, educaţia şi respectul faţă de alţii. Felicitări! Ai fost unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-am văzut vreodată!

Odihneşte-te în pace!
Al tău nebun, Gigi"
, a scris Buffon, pe Instagram.

Un mesaj emoționant a venit din interiorul celor de la Fiorentina. Riccardo Saponara, fostul coleg al lui Davide Astori de la clubul toscan este pur și simplu devastat de decesul căpitanului său. Fotbalistul de 26 de ani a publicat pe contul său de Instagram un mesaj sfâșietor.

”Căpitane, căpitanul meu. De ce nu ai venit la micul dejun cu noi toţi? De ce nu ţi-ai luat încălţămintea din faţa camerei lui Marco şi să vii să bei ca de obicei un suc de portocale?

Acum ni se va spune că viața merge înainte, că trebuie privit în viitor şi va trebui să continuăm, însă ce aromă va avea absenţa ta? Cine va mai veni la cantină dimineaţa să încălzească locul cu zâmbetul tău? Cine ne va mai întreba cu curiozitate ce am făcut cu o seară înainte pentru a se amuza? Cine îi va încuraja pe tineri şi îi va responsabiliza pe cei mai experimentaţi?

Cine va forma un cerc pentru jocul din două atingeri şi cine îl va demola pe Marco (portarul Sportiellor) pe Play Station? Cine va mai paria pe câştigător la Masterchef, pe restaurantele din Florenţa, pe show-uri TV şi jocuri? Cine mă va mai sprijini după un exerciţiu istovitor?

Întoarce-te, trebuie să termini de văzut "La La Land" pentru a-l analiza aşa cum o faci cu fiecare film. Întoarce-te în Florenţa, te aşteaptă să-ţi prelungeşti contractul care recunoaşte lucrurile bune şi pozitive pe care ni le oferi zilnic fiecăruia dintre noi. Ieşi din acea cameră blestemată, te aşteptăm mâine la antrenamente.

În viaţă există oameni pe care îi cunoşti şi nu te <ating>, iar apoi îl ai pe Davide care imediat cum am intrat în încăpere mi-a spus simplu: <Bine ai venit în Florenţa, Ricky>. Indiferent unde eşti, continuă să ne aperi uşa şi, din spate, să ne luminezi. Off, căpitane, căpitanul meu. Pentru totdeauna căpitanul meu”, a scris Saponara pe Instagram.

Anunțul începutului de an în fotbalul românesc! Gigi Becali a anunțat când pleacă Nicolae Dică de la FCSB: ”Pariați-vă t... OPINIE înainte de startul play-off-ului Ligii 1: FCSB NU va câștiga campionatul. Top 6 motive pentru care Gigi Becali va...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x