Antena Căutare

Tragedie în Niger! Peste 58 de morți și 37 de răniți au murit după ce niște hoți au încercat să fure combustibil dintr-o cisternă

Cel puţin 58 de persoane şi-au pierdut viaţa luni, în Niger, în urma exploziei unui camion-cisternă în apropierea unei staţii de combustibil din capitala Niamey, a anunţat ministrul de interne Mohamed Bazoum, relatează AFP.

Lacrmi și durere în Niger! Cel puţin 58 de persoane şi-au pierdut viaţa și 37 sunt rănite în urma exploziei unui camion-cisternă în apropierea unei staţii de combustibil din capitala Niamey. Ultimele informații arată că explozia a survenit în momentul în care niște hoți furau combustibil din ea

''Această explozie, survenită luni în jurul orei 01:00 (locale şi GMT), s-a soldat cu 58 de morţi, dintre care 55 la locul incidentului, iar alte trei persoane au decedat la spital din cauza rănilor suferite'', a anunţat preşedinţia Nigerului într-un comunicat.Bilanţul precedent indica cel puţin 55 de morţi.

Potrivit martorilor citaţi de AFP, camionul-cisternă s-a răsturnat pe o cale ferată la câteva sute de metri de aeroportul internaţional din Niamey, care nu a fost însă afectat.

''Când am ieşit, am văzut camionul răsturnat. Oamenii au venit din toate părţile pentru a lua benzină. Apoi am văzut un foc pe o parte a cisternei şi apoi totul a fost cuprins de flăcări'', a afirmat o elevă aflată la locul exploziei.

Articolul continuă după reclamă

''Erau motociclişti şi alţi oameni în jurul camionului atunci când a izbucnit focul şi a avut loc o explozie. Am văzut cel puţin 40 de morţi'', a dat asigurări un comerciant.

Luni dimineaţă, camionul calcinat era încă vizibil, în timp ce poliţiştii înlăturau resturile şi motocicletele arse pe şosea. Casele din apropiere au fost atinse de flăcări.

Preşedintele Nigerului, Mahamadou Issoufou, i-a vizitat pe răniţii internaţi la Spitalul naţional din Niamey, în timp ce premierul ţării, Brigi Rafini, şi ministrul de interne Mohamed Bazoum s-au deplasat la locul exploziei în cursul dimineţii.

În Niger nu au mai avut loc astfel de accidente, însă explozii similare s-au soldat cu sute de morţi în ţări precum Nigeria şi Camerun.

Sursă: Agerpres

Situația se înrăutățește de la o oră la alta: Ploile torențiale fac prăpăd! A fost emis un cod portocaliu de inundaţii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scene incredibile pe un bulevard din Seul! O femeie mergea pe mijlocul drumului, iar apoi s-a tăvălit la intervenția polițiștilor
Scene incredibile pe un bulevard din Seul! O femeie mergea pe mijlocul drumului, iar apoi s-a tăvălit la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Momentul în care un jeep plonjează într-o râpă, în mijlocul pădurii. Manevra extrem de periculoasă, făcută intenționat | VIDEO
Momentul în care un jeep plonjează într-o râpă, în mijlocul pădurii. Manevra extrem de periculoasă, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x