Antena Căutare

ATENȚIE, vin ploile de toamnă! Ce regiuni vor fi afectate considerabil

În următoarele săptpmâni temperaturile se menţin scăzute, iar ploile vor fi dese mai ales în sudul, sud-vestul ţării şi la munte.

Precipitațiile vor fi excedentare în regiunile sudice, sud-vestice şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări până la sfârșitul spămânii.

Săptămâna viitoare, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice.

Vremea 31 octombrie 2019. Prognoza meteo anunță ninsori de 10 centimetri și temperaturi de -8 grade

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Pentru săptămâna 11.11.2019 – 18.11.2019, temperaturile medii ale aerului se vor situa uşor peste cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, iar regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile vestice, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.

Vremea București. Prognoza meteo specială: Urmează două zile de frig și ploi

În perioada 18.11.2019 – 25.11.2019, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul ţării. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi uşor excedentare, local, în regiunile extracarpatice dar şi uşor deficitare în nordul şi nord-vestul ţării.

Prognoza meteo. ANM anunță de când se încălzește vremea în România... Alertă meteo de ultimă oră! Vremea o ia razna în următoarele ore! Unde va ploua și unde va ninge...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x