Antena Căutare

ANM anuntă că se strică vremea în zilele următoare, până la Crăciun. Precipitații și frig în mai multe regiuni

Se strică vremea. Când lovesc precipitaţiile şi cât de frig se face

Cum va fi vremea în următoarele zile, până la Crăciun

Cum va fi vremea vineri, 20 decembrie

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), joi, vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii decembrie, cu precădere în zonele de deal şi de munte. Va fi ceaţă sau nebulozitate stratiformă în zonele joase de relief din sudul, estul şi centrul teritoriului, pe arii restrânse, mai ales în primele ore ale zilei, dar cu caracter local noaptea, când trecător şi izolat va burniţa. În rest cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârşitul intervalului în sud-vest, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, inclusiv în zona montană aferentă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 9 grade în Dealurile Banatului.

În Capitală, valorile termice se vor situa în continuare peste cele caracteristice în a doua decadă a lunii decembrie. Cerul va fi variabil, cu o probabilitate ridicată de ceaţă sau nebulozitate joasă dimineaţa şi mai ales noaptea. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de 1... 3 grade.

Şi vineri o să fie cald pentru o zi de decembrie, deşi temperaturile scad în ţinuturile estice, prin sud şi centru, pe unde vor fi înnorări persistente, ceaţa şi condiţii de burniţa. În rest, găsim vreme bună şi un vânt mai activ în zonele vestice. Deşi valorile diurne ale temperaturii aerului vor marca o scădere, vineri, 20 decembrie, în regiunile estice şi local în cele sudice şi centrale, în condiţii de nebulozitate joasă şi ceaţă izolat mai persistente, vremea va fi în continuare caldă pentru data din calendar în cea mai mare parte a ţării. În celelalte zone, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local, în special în regiunile extracarpatice, vor fi ploi slabe sau burniţă.

Articolul continuă după reclamă

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă şi izolat în Banat şi Crişana. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 16 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest; minimele termice vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -2 şi 8 grade.

Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit şi în Capitală, deşi valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât în zilele precedente. În special la începutul zilei şi din nou noaptea probabilitatea de ceaţă sau nebulozitate joasă, asociate cu burniţă va fi ridicată. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 7...9 grade, iar cea minimă de 2...3 grade.

Cum va fi vremea sâmbătă, 21 decembrie

Temperaturile se menţin ridicate şi sâmbăta, iar cel mai cald va fi în vest, în sud-est, la deal şi la munte. Ziua va fi cam mohorâtă, cu ceaţă şi multă umezeală în zonele joase din sud, est şi centru. După prânz vin ploile şi vor cuprinde jumătatea vestică a ţării.

Sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării, dar în special în regiunile vestice, în partea de sud-est, precum şi la deal şi munte valorile termice se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice datei.

Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor, mai persistente în cele joase din Oltenia, Muntenia, Moldova şi estul Transilvaniei, unde în prima parte a zilei se va semnala şi ceaţă, asociată cu burniţă. Începând din cursul după-amiezii, aria ploilor se va extinde treptat, cuprinzând jumătatea de vest, unde vor deveni local moderate cantitativ, iar în celelalte zone se vor semnala pe spaţii mici. În zona montană înaltă, în special în a doua parte a intervalului, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80...90 km/h, cu precădere pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde vor fi precipitaţii mixte. Intensificări cu viteze de 55...65 km/h vor fi şi în Banat, iar temporar, la cote mai reduse şi în Crişana şi Dobrogea şi doar izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 16 grade, iar cele minime în marea lor majoritate între 2 şi 10 grade.

La Bucureşti, conform ANM, valorile termice vor continua să se situeze peste cele specifice perioadei din an. În prima parte a zilei va fi ceaţă şi nebulozitate joasă persistente, asociate cu burniţă, apoi înnorările vor fi temporare, iar noaptea va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7...10 grade, iar cea minimă în jurul a 6 grade.

Meteo: ANM a făcut anunțul! Vom avea vară în mijlocul iernii. Cum va fi vremea astăzi... Moscova înregistează o temperatură de 6°C noaptea pentru prima oară după 133 de ani...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum va fi vremea până pe 24 august 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 30 iulie - 24 august 2026
Cum va fi vremea până pe 24 august 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 30...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Weekend cu 6 avertizări meteo de cod galben. Pentru ce zone au anunțat meteorologii caniculă, vijelii, grindină și rafale
Weekend cu 6 avertizări meteo de cod galben. Pentru ce zone au anunțat meteorologii caniculă, vijelii, grindină...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x