Antena Căutare

Prognoza meteo 23 iulie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi accentuat în majoritatea regiunilor și pe arii relativ extinse indicele temperatură-umezeală.

Prognoza meteo 23 iulie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi | Shutterstock

Valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi accentuat în majoritatea regiunilor și pe arii relativ extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Prognoza meteo 23 iulie 2022 în toată țara

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 33 şi 40 de grade, dar și cu valori mai scăzute, de 28…30 de grade pe litoral şi în deltă, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni şi mai ridicate în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în orele amiezii, îndeosebi în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii și grindină. Astfel de fenomene vor fi posibile, seara şi noaptea, izolat în nordul și nord-vestul teritoriului.

Cum va fi vremea în Capitală, 23 iulie 2022

Articolul continuă după reclamă

Valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi; temperatura maximă va fi de 37…38 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Prognoza meteo 23 iulie 2022 în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de sâmbătă, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 23 iulie 2022, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 31%, Vânt: 10 km/h

Oradea: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 28%, Vânt: 23 km/h

Baia Mare: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 18 km/h

Cluj Napoca: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 35%, Vânt: 18 km/h

Sibiu: 28 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 45%, Vânt: 21 km/h

Alba Iulia: 30 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 40%, Vânt: 19 km/h

Craiova: 34 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 32%, Vânt: 19 km/h

Târgu Jiu: 31 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 43%, Vânt: 13 km/h

Suceava: 27 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 46%, Vânt: 14 km/h

Bacău: 31 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 41%, Vânt: 16 km/h

Botoșani: 28 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 42%, Vânt: 11 km/h

Miercurea Ciuc: 26 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 56%, Vânt: 16 km/h

Brașov: 27 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 54%, Vânt: 13 km/h

Ploiești: 32 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 45%, Vânt: 11 km/h

Buzău: 32 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 41%, Vânt: 19 km/h

Târgoviște: 31 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 49%, Vânt: 11 km/h

București: 33 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 40%, Vânt: 18 km/h

Iași: 30 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 40%, Vânt: 13 km/h

Galați: 32 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 43%, Vânt: 14 km/h

Brăila: 32 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 43%, Vânt: 14 km/h

Constanța: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 57%, Vânt: 13 km/h

Tulcea: 32 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 50%, Vânt: 11 km/h

Codul portocaliu de caniculă va fi extins până duminică. Ce avertizări a făcut Directorul ANM cu privire la această peri... Alertă ANM! Cod ROȘU de temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat. Ce zone sunt afectate cel mai mu...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Avertizare cod galben de caniculă! În ce zone temperaturile ajung la 36 de grade Celsius
Avertizare cod galben de caniculă! În ce zone temperaturile ajung la 36 de grade Celsius
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum va fi vremea la mare în iunie, iulie și august 2026. Prognoza meteo completă pentru Constanța
Cum va fi vremea la mare în iunie, iulie și august 2026. Prognoza meteo completă pentru Constanța
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj.... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scandal uriaş după ce Trump a spus că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”. Tajani şi-a anulat vizita în SUA
Scandal uriaş după ce Trump a spus că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”.... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Sorin Grindeanu exclude un guvern minoritar! „Cu ce voturi trece?”
Sorin Grindeanu exclude un guvern minoritar! „Cu ce voturi trece?” BZI
Războiul oilor, între România și Spania
Războiul oilor, între România și Spania Jurnalul
Andreea Bostanica, victorie în instanță în scandalul cu Iuliana Beregoi. Decizia surpriză a judecătorilor
Andreea Bostanica, victorie în instanță în scandalul cu Iuliana Beregoi. Decizia surpriză a judecătorilor Kudika
Ce a fost prins facand Traian Basescu in baia AVIONULUI. A primit un an interdictie apoi
Ce a fost prins facand Traian Basescu in baia AVIONULUI. A primit un an interdictie apoi Redactia.ro
Rolls-Royce de 700.000 de euro, ridicat cu platforma în Bucureşti. Cui aparţine
Rolls-Royce de 700.000 de euro, ridicat cu platforma în Bucureşti. Cui aparţine Observator
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să cureți pompa de sân
Cum să cureți pompa de sân DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x