Antena Căutare

Prognoza Meteo, 27 iunie 2021. Cum va fi vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Duminică, 27 iunie 2021, vremea se menține foarte călduroasă în cea mai mare parte a țării, însă își vor face apariția și aversele însoțite de descărcări electrice, vijelii și intensificări ale vântului.

Duminică, 27 iunie 2021, vremea se menține foarte călduroasă în cea mai mare parte a țării, însă își vor face apariția și aversele însoțite de descărcări electrice, vijelii și intensificări ale vântului. | profimedia

Finalul acesta de săptămână vine cu temperaturi foarte ridicate pe întreg teritoriul țării, dar și cu o instabilitate atmosferică ce se va manifesta printre precipitații semnificative, vijelii, tunete, fulgere și intensificări ale vântului.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, cerul se va menține variabil, cu înnorări temporar accentuate. Aversele însoțite de descărcări electrice și vânt puternic de scurtă durată își vor face apariția în sud, centru, est, la munte şi izolat în restul teritoriului. Pe suprafeţe mici se vor menţine condiţiile de grindinã şi vijelii.

Ploile vor avea și caracter torențial și se vor strânge cantități de apă de până la 20 - 30 l/mp. În ceea ce privește temperaturile maxime din data de 27 iunie 2021, se vor înregistra 25 de grade Celsius în estul Transilvaniei şi 34 de grade Celsius în vestul şi sudul Olteniei, în timp ce minimele se vor încadra între 12 - 13 grade Celsius.

Duminica vremea se va menține călduroasă în prima parte a zilei, vântul va sufla slab și moderat, însă va avea unele intensificări la altitudini mari. Șansele de precipitații sunt mari, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în zonele montane și submontane, local în regiunile sudice, sud-estice și centrale,iar izolat în restul țării.

Articolul continuă după reclamă

Vremea în București, 27 iunie 2021

La noaptea se va întregistra o temperatură minimă de 18 -19 grade Celsius, cerul se va menține înnorat și vor apărea precipitațiile însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Duminică, 27 iunie 2021, temperaturile se apropie de normalul acestei perioade, însă vor fi la fel de ridicate. Disconfortul termic va crește după-amiază și își vor face simțită prezența ploile, care vor aduce cu ele vijelii, grindică și vânt puternic.

Se vor înregistra temperaturi maxime de 30 - 31 de grade Celsius în Capitală, în timp ce temperaturile minime vor atinge 17 -19 grade Celsius.

Prognoză meteo 27 iunie 2021 pentru restul țării

Iată care sunt temperaturile maxime de duminică din principalele orașe ale țării:

Oradea – 30°C

Timișoara – 32°C

Baia Mare – 28°C

Craiova – 32°C

Sibiu – 27°C

București – 31°C

Constanța – 28°C

Galați – 29°C

Brașov – 25°C

Miercurea Ciuc – 24°C

Iași – 27°C

Cluj-Napoca – 28°C

Suceava – 26°C

Vremea la munte, 27 iunie 2021

La munte temperaturile vor începe să mai scadă și vremea se va menține instabilă. Vor exista ploi cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și izolat grindină, mai ales după-amiaza și seara. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intesificări la altitudini mai mari.

Se vor înregistra 20 de grade Celsius în Rânca și Pălținiș, 22 de grade Celsius în Stâna de Vale, Sinaia și Ceahlău, iar 23 grade Celsius în Semenic.

Vremea la mare, 27 iunie 2021

Și la mare vremea va fi instabilă. Își va face apariția soarele, însă cerul va fi acoperit de nori ce va aduce precipitații semnificative spre seară.

Se vor înregistra 28 garde Celsius în Neptun, Vama Veche, Costinești, Mangalia și Sulina, iar 29 grade Celsius în Mamaia.

Cod galben de ploi și vijelii în toată țara. Până când este valabilă avertizarea meteorologilor... Alertă meteo! Cod galben de ploi și caniculă. În ce zone va fi cel mai cald și în ce regiuni sunt așteptate vijelii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum va fi vremea în weekendul 14-15 noiembrie 2026. Temperaturile scad brusc în România. Unde sunt așteptate ninsori
Cum va fi vremea în weekendul 14-15 noiembrie 2026. Temperaturile scad brusc în România. Unde sunt așteptate ninsori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Vortexul polar slăbește neobișnuit de devreme. Ce ar putea urma în România în iarna 2026–2027.Meteorologii urmăresc un fenomen rar
Vortexul polar slăbește neobișnuit de devreme. Ce ar putea urma în România în iarna 2026–2027.Meteorologii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x