Antena Căutare

Prognoza meteo 3 august 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Miercuri, 3 august 2022, temperaturile se vor menține normale pentru această perioadă a anului în mare parte a țării. Valorile termice vor crește în jumătatea de sud-vest a României.

Miercuri, 3 august 2022, temperaturile se vor menține normale pentru această perioadă a anului în mare parte a țării | Profimedia

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză meteo pentru miercuri, 3 august 2022.

Vom avea o vreme în general frumoasă în aproape toată țara, mai puțin în jumătatea de sud-vest a țării unde temperaturile se vor menține călduroase. Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări trecătoare în sud-est, est și la munte. Tot în aceste zone exista posibilitatea să apară condiții de ploaie de scurtă durată.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări de scurtă durată pe crestele montane și în estul României. Temperaturile maxime vor fi curprinde între 27 și 34 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime se vor situa între 7 și 8 grade în depresiunile Carpaților Orientali, iar 20 și 22 de grade Celsius în Dealurile de Vest și pe litoral.

Cele mai ridicate valori termice se vor înregistra în Banat și Oltenia, unde disconfortul termic va fi în creștere.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo ANM pentru București, miercuri, 3 august 2022

Miercuri, 3 august 2022, vremea o să fie plăcută și în București, ușor caniculară în cel de-al doilea interval al zilei. Șansele de ploaie sunt reduse, iar vântul va sufla slab și moderat în tot acest timp.

Cerul se va menține variabil. Temperaturile maxime vor fi încadrate între 31 și 32 de grade Celsius, iar valorile minime vor atinge 15 și 18 grade Celsius.

Prognoza meteo 3 august 2022 în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de miercuri, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 3 august 2022, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 11 km/h

Oradea: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 16 km/h

Baia Mare: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 11 km/h

Cluj Napoca: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 11 km/h

Sibiu: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 47%, Vânt: 11 km/h

Alba Iulia: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 8 km/h

Craiova: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 32%, Vânt: 11 km/h

Târgu Jiu: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 10 km/h

Suceava: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 24 km/h

Bacău: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 46%, Vânt: 24 km/h

Botoșani: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 52%, Vânt: 19 km/h

Miercurea Ciuc: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 10 km/h

Brașov: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 10 km/h

Ploiești: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 11 km/h

Buzău: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 14 km/h

Târgoviște: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 8 km/h

București: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 11 km/h

Iași: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 57%, Vânt: 26 km/h

Galați: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 18 km/h

Brăila: 30 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 48%, Vânt: 18 km/h

Constanța: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 58%, Vânt: 13 km/h

Tulcea: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 55%, Vânt: 18 km/h

Estimările meteorologilor pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea în România și când va reveni valul de căldură... Prognoza meteo 4 august 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum va fi vremea până pe 12 octombrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi vremea până pe 12 octombrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă meteo în România! Canicula, urmată de vijelii și rafale de peste 90 km/h. Zonele vizate de ANM
Alertă meteo în România! Canicula, urmată de vijelii și rafale de peste 90 km/h. Zonele vizate de ANM
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x