Antena Căutare

Deschidem umbrelele sau nu? Prognoza meteo pentru luni, 8 octombrie. Unde va fi cel mai cald și în ce zonă sunt anunțate PLOI

Meteorologii anunță vreme bună pentru luni, 8 octombrie, cu maxime de până la 26 de grade Celsius și cer senin în cea mai mare parte a țării. Însă, într-una din regiuni, sunt posibile și reprize de ploaie.

Meteorologii anunță vreme bună pentru luni, 8 octombrie, cu maxime de până la 26 de grade Celsius și cer senin în cea mai mare parte a țării. Însă, într-una din regiuni, sunt posibile și reprize de ploaie.

Temperaturile vor urca în vest și în nord-vest până la 26 sau chiar 26 de grade Celsius. Tot în această zonă vor fi câțiva nori și eventuale reprize de ploaie destul de scurte, în special pe la munte.

În celelalte zone, cerul este mai mult senin.

În sudul țării, maximele vor ajunge la 22 – 23 de grade Celsius, în timp ce în sud-estul țării va fi ceva mai frig. În Constanța, temperatura maximă va fi de 19 grade Celsius, iar în Galați, aceasta va ajunge până la 21 de grade Celsius.

În nordul și nord-estul țării, temperaturile vor ajunge până la 25 de grade la Baia Mare, 20 de grade la Suceava și 22 de garde la Iași.

În centrul țării, maximele vor fi de 23 de grade Celsius – la Cluj-Napoca și Sibiu. La Miercurea Ciuc maxima va fi de 20 de grade Celsius, în timp ce la Brașov va fi de 22 de grade Celsius.

Vremea 7 octombrie. La ce valori vor ajunge temperaturile maxime și unde sunt posibile PLOI... Fără ploi în perioada următoare! Prognoza meteo 8 octombrie - 5 noiembrie...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De la caniculă la 18 grade în doar câteva zile. Vremea se schimbă radical în România. Prognoza pentru weekend
De la caniculă la 18 grade în doar câteva zile. Vremea se schimbă radical în România. Prognoza pentru weekend
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum va fi vremea între 7 și 14 septembrie 2026. Anunțul meteorologilor pentru începutul toamnei
Cum va fi vremea între 7 și 14 septembrie 2026. Anunțul meteorologilor pentru începutul toamnei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta să fie găsit mort
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta... Redactia.ro
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x