Antena Căutare

România, lovită de un ciclon mediteranean. Zonele din țară care vor fi lovite de ploi abundente și fenomene extreme

România este zilele acestea, ţara extremelor. Avem simultan şi vară şi iarnă. La munte, vântul a lovit cu puterea unui uragan, iar temperaturile resimţite au fost sub pragul îngheţului. În sudul ţării, însă, la peste 25 de grade, oamenii au avut impresia că suntem în iunie. Anomaliile continuă şi-n următoarea perioadă. Mâine, un ciclon meditaranean, care a făcut deja ravagii în centrul Europei, ajunge şi la noi. Meteorologii au anunţat şi cum va fi vremea în luna următoare. 

Suntem în masivul Bucegi, la peste 2500 de metri altitudine. Pe vârful Bucura, la rafală vântul loveşte ca un uragan. Are peste 140 de kilometri la oră. Situaţia a fost astăzi similară, la peste 1800 de metri altitudine, în Argeş, Prahova şi Dâmboviţa. Timp de şase ore, zonele montane au fost sub cod portocaliu.

Iar până joi dimineaţă, toate masivele montane rămân sub avertizare de cod galben. Vântul va avea viteze şi de peste 100 de kilometri la oră.

În plus, în sud-vestul ţării, de mâine încep ploile abundente. Ciclonul mediteranean, pentru care în Italia a fost emis cod roşu, aduce şi la noi cantităţi de apă şi de peste 40 de litri pe metru pătrat.

La polul opus, zona Moldovei şi sud-estul ţării sunt în continuare sub valul de aer tropical, rămas blocat aici de peste două săptămâni.

În mod normal, temperatura medie în luna noiembrie este de 8 grade Celsius. Cu doar trei zile înainte de mijlocul acestei luni, la ora prânzului, într-o zonă de câmpie, cum este Bucureştiul, se înregistrează 18 grade Cesius. Adică, sunt cu 10 grade mai mult decât normalul pentru această perioadă.

Pentru următoarele patru săptămâni, conform estimării Centrului European de Prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod normal. Ar trebui să avem temperaturi între 6 şi 13 grade.

În următoarele trei zile, cu toate că mai scad uşor temperaturile, vremea va fi călduroasă. Joi, vor fi ploi în cea mai mare parte a ţării. De vineri însă, norii se risipesc, iar weekendul se anunţă cu vreme frumoasă.

ANM, prognoză meteo specială pentru București. Vremea se strică și vin ploile... Vremea 13 noiembrie 2019. Ploi, vânt și temperaturi anormal de ridicate...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
România trece de la vreme de vară la temperaturi cu 15 grade mai mici. Data de la care se schimbă radical vremea
România trece de la vreme de vară la temperaturi cu 15 grade mai mici. Data de la care se schimbă radical vremea
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum va fi vremea în weekendul 19-20 septembrie 2026. Unde cresc temperaturile și în ce zone sunt așteptate ploi
Cum va fi vremea în weekendul 19-20 septembrie 2026. Unde cresc temperaturile și în ce zone sunt așteptate ploi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x