Antena Căutare

Vremea 24 noiembrie. Prognoza meteo cu temperaturi ridicate! Cât de cald va fi

Vremea din 24 noiembrie anunță temperaturi ridicate. Prognoza meteo a zilei de sâmbătă indică o creștere cu 3-4 grade față de vineri, 23 noiembrie. Cât de cald va fi la București și la munte.

vremea 24 noiembrie

Vremea din 24 noiembrie anunță temperaturi ridicate. Prognoza meteo a zilei de sâmbătă indică o creștere cu 3-4 grade față de vineri, 23 noiembrie. Cât de cald va fi la București și la munte.

Vremea 24 noiembrie. Vremea în România

Deşi valorile termice vor fi în creştere uşoarã în cea mai mare parte a ţãrii, vremea se va menţine rece în regiunile extracarpatice, chiar deosebit de rece în nord-est. Cerul va fi variabil, cu înnorãri îndeosebi pe parcursul nopţii în jumãtatea nordicã a teritoriului, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii predominant sub formã de ploaie şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -10 grade. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţã.

Vremea în București 24 noiembrie

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo pentru București aduce cer acoperit de nori, însă o atmosferă mult mai caldă decât în zilele precedente. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 6°C și 0°C. Schimbarea de temperatură se va resimți în special noaptea, deoarece în aceste zile,vremea a fost caracterizată de nopți geroase, în care am avut temperaturi minime semnificative. Vântul va sufla slab și nu sunt anunțate ploi. Vremea va continua să se încălzească duminică la București, după care, de luni, vremea schimbă din nou foaia.

Prognoza meteo 24 noiembrie

Și la munte cerul este parțial noros, cu temperaturi maxime și minime care se vor încadra între 8°C și 1°C. Vântul suflă slab, iar șansele de ploaie sunt extrem de scăzute. Duminică tempeataurile mai cresc, dar noapte va ploua abundent. Cantitățile de apă ating <1 L/m², dar pot crește. Ploile vor continua și în cursul zilei de luni, iar noaptea va ninge!

Meteorologii au aunțat și prognoza meteo pentru luna decembrie. Vezi aici cum va fi vremea, dar și ce temperaturi sunt prognozate de Ignat și în Ajunul Crăciunului.

Ger extrem și zăpezi mari! Prognoza meteo decembrie 2018. Vremea de Ignat și Ajunul Crăciunului... Vine URGIA peste România! Stratul de zăpadă va depăși un metru în câteva zile...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
România trece de la vreme de vară la temperaturi cu 15 grade mai mici. Data de la care se schimbă radical vremea
România trece de la vreme de vară la temperaturi cu 15 grade mai mici. Data de la care se schimbă radical vremea
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum va fi vremea până pe 12 octombrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi vremea până pe 12 octombrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x