Antena Căutare

Ce își propun Giulia și Vlad Huidu pentru ultimele două investiții din acest concurs, după ce au fost la un pas de eliminare

Power Couple România - La bine și la greu a ajuns în săptămâna șapte de competiție. După ce Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au fost la un pas de eliminare în stage-ul trecut, acum își propun să facă tot ce este nevoie ca să nu mai ajungă în acest punct.

Emoțiile au atins cote maxime pentru cupluri în ediția 19 din Power Couple România sezonul 2, de pe 24 februarie 2025. Competiția se apropie cu pași rapizi de sfârșit, iar probele devin din ce în ce mai dificile.

De asemenea, la finalul săptămânii trecute, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au trecut prin momente mai puțin plăcute, fiind la un pas de eliminare, însă superputerea câștigată de Anca Munteanu și DOC i-a salvat.

Acum, „team Păpu” încearcă să învețe din greșelile făcute în celelalte stage-uri și să tragă tare pe ultima sută de metri din competiție.

„Acum este timpul să tragem cu dinții și cu toate puterile și să facem orice este de făcut ca să nu mai ajungem la eliminare”, a zis Giulia Anghelescu, la testimoniale, în ediția Power Couple România de pe 24 februarie 2025.

Citește și: Ce au dezvăluit concurenții de la Power Couple România, chiar înainte de proba de cuplu. Ce detaliu neașteptat au aflat

Săptămâna șapte la Power Couple România a început cu investițiile făcute de fete. Concurentele au fost luate prin surprindere de Dani Oțil cu o probă neașteptată, care întrece orice imaginație.

Pentru că se află în ultima etapă de probe individuale și investiții, cuplurile au scos la iveală toate strategiile. Atât băieții, cât și fetele își doresc cu orice preț să ajungă în marea finală a show-ului.

În ceea ce privește ultimele două investiții din acest concurs, Vlad Huidu a dezvăluit: „Noi ne propunem să fim acolo sus ca și investiție și să trecem proba de astăzi”.

„E o presiune foarte mare acum, mai ales că se apropie Finala. Nimeni nu vrea să plece. Toți vrem să rămânem și suntem conștienți că probele vor fi din ce în ce mai grele”, a zis și Elena Tudor, la testimoniale, în ediția Power Couple România de pe 24 februarie 2025.

Pe de altă parte, Nicu Grigore simte că are avantaj, datorită faptului că nu a pierdut, până acum, nicio probă la jocul băieților, iar acest lucru îi dă putere și curaj să se mobilizeze și mai tare pentru ce urmează.

Aroma preferată oricând ți-e poftă și entertainment fără pauză – asta face din cuplul Pepsi și Lay’s partenerul ideal pentru serile în care te uiți la Power Couple, la Antena 1. Fie că ești cu gașca, în cuplu sau singur, serile de TV sunt și mai savuroase când alături de cel mai bun duo de TV watching, așa că fii gata să deschizi o doză rece de Pepsi și o pungă de Lay’s de fiecare dată când auzi: „Ronțăie mai încet că e un moment tensionat!”.

Citește și: Cum i-a tachinat Nicu pe Anca Munteanu și DOC, după ce au câștigat a doua oară superputerea săptămânii: „Mai dă câte o firimitură”

La Power Couple, în această seară, fetele au parte de ultima provocare individuală! Prima ediție a săptămânii, lider de ... Power Couple România sezon 2, 25 februarie 2025. DOC și Anca Munteanu și-au folosit superputerea. Ce cuplu a primit un d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gami și-a deschis o afacere înainte să plece la Power Couple! Totul a pornit după ce a avut o experiență neplăcută cu o mașină
Gami și-a deschis o afacere înainte să plece la Power Couple! Totul a pornit după ce a avut o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Filmările pentru sezonul 4 Power Couple sunt în desfășurare, în Malta. Detalii din culise: „Vă aducem show-ul pe care-l așteptați”
Filmările pentru sezonul 4 Power Couple sunt în desfășurare, în Malta. Detalii din culise: „Vă aducem show-ul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x